Alertă cu bombă deasupra României

Publicat: 13 nov. 2022, 13:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Alertă cu bombă deasupra României

A fost alertă cu bombă deasupra României. Alerta cu bombă s-a înregistrat într-un avion care zbura în spaţiul aerian al țării noastre. Cum s-a intervenit și cine nu a dorit aterizarea de urgență la Budapesta.  

Avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Române au executat sâmbătă o misiune de Poliție Aeriană, pentru a intercepta și escorta o aeronavă civilă care opera pe ruta Poznan-Tel Aviv și care a anunțat o alertă cu bombă la bord, informează într-un comunicat Statul-Major al Forţelor Aeriene.

Astfel, două avioane de vânătoare au intervenit și au escortat aeronava până la ieşirea din ţară.

Alertă cu bombă deasupra României. Cum s-a intervenit

Aeronava civilă aparținând operatorului Ryanair a fost forțată să aterizeze în Ungaria, pe aeroportul din Debrecen, dirijată de controlorii de trafic maghiari. Anterior, aeronava a făcut o buclă deasupra României pentru a pierde din altitudine. Mișcarea a fost făcută pentru ca diferența de presiune să nu fie bruscă și să declanșeze posibila bomba, dacă amenințarea ar fi fost reală, iar pasagerii s-ar fi aflat în pericol.

Ordonată de Centrul NATO de Operaţii Aeriene (CAOC) Torrejon şi coordonată la nivel naţional de Centrul de Raportare şi Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, misiunea aeronavelor române de luptă s-a executat în condiţii de maximă siguranţă, se mai arată în comunicat.

Cum s-a intervenit în cazul de alertă cu bombă. Nu s-a vrut la Budapesta 

Pasagerii avionului cu destinația Tel Aviv au trecut prin momente de panică în momentul în care au aflat că este necesar să aterizeze de urgență din cauza unei amenințări cu bombă chiar deasupra României.

Avioanele românești au decolat la ora locală 16:28 și, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, potrivit reprezentanților Forțelor Aeriene Române. Ulterior, aceasta a fost preluată de aeronave ale FA ungare.

Deși aeronava cu destinația Tel Aviv se afla deasupra României, s-a preferat ca aterizarea să aibă loc în Ungaria în locul aeroportului Otopeni, de pildă, loc în care aeronava ar fi avut acces facil. Inițial, au solicitat să aterizeze la Budapesta, dar controlorii de trafic aerian din Ungaria au refuzat, așa că au fost dirijați către Debrecen.