Alexandru Rafila: Fiecare spital a primit în jur de un milion de euro în plus

Publicat: 13 mai 2024, 20:54, de Mariana Olteanu, în SOCIAL , ? cititori
Alexandru Rafila: Fiecare spital a primit în jur de un milion de euro în plus
Spitale noi în România. Ministrul Sănătăţii: „În perioada 2028 - 2029 vor fi gata trei regionale”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că Spitalul din Târgoviște va fi unul dintre cele 100 de spitale din țară care vor fi digitalizate, fiecare beneficiind de aproximativ 1.000.000 de euro în plus pentru acest proces. Acest demers face parte dintr-un efort mai larg de digitalizare a instituțiilor subordonate Ministerului Sănătății, inclusiv direcțiile de sănătate publică. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei făcute la Spitalul Târgoviște, de care ministrul Sănătății susține că este legat personal prin faptul că tatăl său a fost medic timp de 30 de ani în această unitate spitalicească. Totodată, Alexandru Rafila este de părere că odată cu timpul, spitalul nu și-a pierdut cele două componente esențiale pentru reducerea morbidității și mortalității: echipamentele performante și personal calificat.

În cadrul vizitei, Alexandru Rafila a făcut și un anunț. Potrivit acestuia, spitalul din Târgoviște va urma să intre în proces de digitalizare, aflându-se printre cele 100 din spitale din țară care vor trece prin acest proces.

”Sunt 100 de spitale, inclusiv spitalul de aici din Târgoviște, care vor fi digitalizate. Fiecare spital a primit în jur de 1.000.000 euro în plus. Digitalizăm toate instituțiile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, inclusiv direcțiile de sănătate publică. Iar această digitalizare presupune, pe de o parte, achiziția de echipamente, de servere și integrarea într-un soft încât informația să putem s-o avem cuantificabilă și observabilă în timp. Apropo de spitalele regionale, să știți că prima dată, în 2005-2006, a fost lansat acest proiect. Cum spunea domnul prim-ministru, noi le construim. Cred că aveți foarte mulți miniștri, inclusiv de la alte partide politice, pe care să-i întrebați acest lucru. De ce nu au construit?”