Am călătorit în Bulgaria și nu mi-a solicitat nimeni, nici măcar vameșii, certificatul verde REPORTAJ

Publicat: 14 dec. 2021, 07:30, de Otilia Caloian, în LIFESTYLE
Am călătorit în Bulgaria și nu mi-a solicitat nimeni, nici măcar vameșii, certificatul verde REPORTAJ

Bulgaria are impuse restricții de răspăndire a pandemiei doar la nivel oficial și declarativ. Am fost, ieri în Bulgaria, iar la vamă m-au crezut doar pe cuvânt că sunt vaccinată, fără a fi verificată.

Până la începutul lunii, la nivel oficial, bulgarii erau foarte stricți. Nu mai primeau niciun vizitator, chiar dacă era vaccinat, fără test PCR negativ. De la 1 decembrie au decis, însă, să nu mai fie nevoie și de vaccin și de test PCR, acceptând doar una din cele două variante.

Duminică am fost într-o scurtă călătorie în Bulgaria, în orașul de graniță, Ruse. Am plecat din București și în nici o oră eram în Vama Giurgiu. Am plătit taxa de pod de 15 lei. Nu era absolut nicio altă mașină în vama românească. Am ajuns la bulgari. Am așteptat după câteva mași cu numere de Moldova, Bulgaria și Turcia. Odată ajunsă la ghișeul vamal, mă întâmpină un vameș de vreo 60 de ani, plinuț, cu o față rotundă, roșu în obraji și foarte zâmbitor. Mă întreabă, în limba română, cu accent bulgăresc, unde călătoresc. I-am răspuns că la Ruse. „Test PCR sau vaccin avem?”, întreabă vameșul bulgar. Răspund simplu “Da”. M-a crezut pe cuvânt. Mi-a înapoiat cartea de identitate și mi-a spus, cu zâmbetul până la urechi: “Poftă bună la Happy Bar!”. Am zâmbit și eu, pentru că îmi ghicise unul dintre motivele vizitei mele în Bulgaria, și anume să mă plimb puțin pe malul Dunării, prin centrul istoric al orașului Ruse, iar apoi să mănânc delicioasele preparate culinare tradiționale bulgărești și grecești la celebrul restaurant local, Happy Bar.

L-am întrebat și eu, la rândul meu, de unde știe unde merg. “Sunteți îmbrăcați frumos amândoi, parfumați, se vede că mergeți la plimbare. În fiecare weekend trec vama mai bine de o sută de români doar ca să se plimbe prin Ruse și să meargă la Happy Bar”, îmi răspunde vameșul vorbăreț.

În restaurante și magazine nu se cere certificat verde

La nici zece minute de la intrarea în Bulgaria, am parcat mașina într-o parcare subterană din centrul orașului Ruse. Dacă periferia orașului Ruse arată dezolant, cu blocuri care necesită o renovare urgentă, centrul orașului este surprinzător de frumos. Clădirile istorice au fost renovate în totalitate din fonduri europene. Centrul pietonal al orașului seamănă puțin, cu centrul din Brașov sau Sibiu, doar că aici absolut toate clădirile sunt renovate. Stânga-dreapta, numai magazine și cafenele. Nicio persoană nu purta mască nici pe stradă, mici în magazine. Mai întâi am făcut câtva cumpărătui. La bulgari totul e mai ieftin. De exemplu, un pachet de țigări este 5,2 leva (13 lei), iar detergenții, jucăriile și hainele sunt cu 20-30% mai ieftine decât în București. Nicăieri nu mi-a fost solicitat certificatul verde, deși este obligatoriu și în Bulgaria.

După plimbarea prin centrul orașului, am mers să mâncăm și la restaurantul indicat de vameș. Apoi am mers să bem o cafea și să mâncăm o prăjitură la o cafenea cochetă. În niciunul dintre localuri nu ne-a fost solicitat certificatul verde, chiar dacă era vorba de spații închise.

După câteva ore petrecute la prietenii bulgari, ne-am întors acasă. Am plătit taxa de pod, care este aproape la jumătate față de cât cer românii (4 leva), iar la vama din Giurgiu, vameșul român ne-a verificat portbagajul mașinii. Apoi, cu un scaner, ne-a verificat certificatele verzi care atestau vaccinarea.

Condiții de călătorie în Bulgaria

Cetățenilor români care sosesc din state aflate în zona roșie, precum România, state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și statele prevăzute în Anexa nr. 4 a ordinului li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei în baza prezentării documentelor de călătorie și a unuia dintre următoarele documente COVID-19:

  • prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID-19 sau
  • prezentarea unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID-19 sau
  • prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID-19, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria, potrivit datelor oficiale prezentate pe site-ul Ministerului de Externe.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele