Am râs și am rămas cu râsul!

Publicat: 26 mart. 2024, 12:20, de Manuela Dumitru, în Educație , ? cititori
Am râs și am rămas cu râsul!

Am râs în 90, când Brucan ne spunea că avem nevoie de 20 de ani de educație pentru democrație. El s-a dus și noi am rămas cu râsul. Se dovedește că 20 de ani, de fapt, sunt puțini pentru a putea recupera diferențele dintre noi și țările care au o civilizație de sute de ani.

La Dialogurile Puterii cu Iulian Cristache, președintele Federației părinților, am pornit de la tema drogurilor  și, bineînțeles, am ajuns la educație, sub toate formele.  

”Putem copia bunele practici, dar trebuie să ai și calitatea resursei umane. Deci nu este suficient doar să copiezi. Este ca și cum îl pui pe un copil să copieze o temă și înseamnă că deja ar trebui să o știe. El trebuie să învețe astfel încât să spună ceva despre acel text. Dacă îi ceri un rezumat, dacă îi ceri o analiză pe text, trebuie să dobândească niște competențe. Aici vorbim de tradiții, vorbim de istorie, vorbim de responsabilitate, de modul în care copilul crește în prima parte, în familie, și pe urmă trebuie să crească în școală.”

Am râs, dar râsul nu e al nostru

Există aceste tabere pe rețelele de socializare în care ne place să arătăm unii spre ceilalți. Părinții arată spre profesori, profesorii arată spre părinți, copiii sunt prinși la mijloc. Trebuie să ieșim din paradigma sau din modul în care fiecare dintre noi gândim doar prin prisma propriului copil. Dacă vorbim despre Evaluarea Națională, în funcție de propriul copil, unii spun că trebuie s-o dăm, alții, nu. De fapt, fiecare susține punctul de vedere în funcție de nivelul propriului copil, de nivelul școlii, de locul unde este, rural sau urban. Iulian Cristache susține că ”Noi trebuie să gândim la nivel general și, categoric, să ținem seama că schimbările  fundamentale pe care s-ar putea să le luăm și care vor influența una, două generații.”

Am râs, dar la matematică, 60% dintre elevi sunt sub nota 5

Dacă am râs, acum poate că ar trebui să începem să implementăm soluții strategice, astfel încât, educația să nu mai fie doar o vorbă-n vânt sau prilej de bancuri.  

La simularea pentru Evaluarea Națională, la matematică avem cel mai mic procent de note de peste 5 din ultimii patru ani, în timp ce, la română, doar trei sferturi dintre elevi au luat cel puțin nota 5. La matematică, anul trecut, erau 1.385 de note de 10, iar anul acesta au fost doar 91, iar 60% dintre elevi nu au reușit să ia nota 5.

”În primul rând, susține Iulian Cristache, avem nevoie de un guvern care să înțeleagă că este importantă educația în această țară.  Să avem o finanțare corespunzătoare, astfel încât toată viziunea, toate proiectele inițiate de către Ministerul Educației să aibă finanțarea necesară, inclusiv partea de salarizare. Avem nevoie peste 10,15 ani o salarizare corespunzătoare, astfel încât să ne asigurăm că în următorii zece ani vor veni în sistem cei mai buni studenți care au vocație. Ministerul Educației trebuie să vină cu niște politici publice care categoric trebuie să țină cont și de sindicate, dar nu doar de interesele sindicatelor. Că noi tot vorbim, că avem elevul în centrul atenției, în centrul sistemului. Nu este adevărat. În acest moment, așa cum avem noi planurile cadru și programa școlară, sunt centrate pe profesor, nu sunt centrate pe elev, în sensul în care trebuie să fim foarte atenți, să nu pierdem niște ore, să nu pierdem niște norme, ceea ce nu e în regulă. Sigur că nu poți să îți bați joc de un profesor care a făcut niște ani de studii și care a intrat în sistem cu gândul că va ieși la pensie. Dar trebuie găsite soluții. Un sistem integrat, cum se întâmplă și afară. Copilul vine la ora opt și pleacă la ora 16 sau 17, făcându-și lecțiile la clasă, socializând, mâncând o masă sănătoasă. Deci te ocupi de educația unui copil într-un cadru educațional de la ora 8 până la ora 17. Dar cum facem așa ceva când, în București, părinții pornesc cu  falsuri în înscrisuri  ca să ne asigurăm că ducem copilul la cea mai bună școală?

Și nu în ultimul rând, dacă un copil învață mai bine sau mai rău, e treaba lui. Dar, poate să trăiască dacă, încă de la 10, 12 ani, ia droguri? Ce facem? Că aici sunt bani pentru campanii antidrog, în școli are Ministerul Educației, cine să se ocupe de profesorii acestor copii, de părinții lor?”

Am râs, dar acum plângem.

Pentru eventuale propuneri, idei, sugestii ale unui părinte implicat în procesul educational, urmăriți interviul cu Iulian Cristache, la Dialogurile Puterii, de la ora 19.00