Amenzi usturătoare pentru cei care nu vor avea repartitoare de căldură

Publicat: 16 sept. 2020, 12:23, de Ramona Feraru Kim, în ACTUALITATE , ? cititori
Amenzi usturătoare pentru cei care nu vor avea repartitoare de căldură

Românii care locuiesc la bloc ar putea fi obligaţi să îşi monteze contoare sau repartitoare de căldură. În caz contrar, riscă amenzi usturătoare. Mai mult, dispozitivele de măsurare trebuie să poată fi citite de la distanţă, iar cele care nu permit acest lucru vor fi modernizate până la 1 ianuarie 2027.

Proiectul de lege este în dezbatere de ani buni însă, iar 2019 a fost întors de şeful statului pentru reexaminare.

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege ce modifică contorizarea consumului de căldură, astfel că vor fi obligaţi să îşi monteze contoare individuale inclusiv cei care stau în apartamente ce sunt racordate la reţeaua de termoficare, dacă acest lucru este posibil tehnic şi fezabil economic.

Citirea de la distanță

Altfel, autorităţile trebuie să stabilească o metodologie de repartizare a costurilor. Toate dispozitivele de măsurare care se montează după 25 octombrie 2020 trebuie să poată fi citite de la distanță, iar cele care sunt montate deja și nu permit acest lucru trebuie modernizate până la începutul anului 2027. Proiectul de lege, în dezbatere de mulţi ani, nu este nou. El a trecut o dată de Camera Deputaţilor, a ajuns la preşedinte, care a cerut reexaminarea, iar documentul a ajuns din nou pe masa deputaţilor.