Amerocap a câștigat în prima instanță procesul intentat Chimcomplex

Tribunalul Bacău a dat câştig de cauză, în primă instanţă, fondului de investiţii Amerocap în procesul intentat Chimcomplex şi a obligat proprietarul Oltchim să plătească americanilor peste două milioane de dolari, potrivit portalului instanţei.

Decizia a fost luată pe 26 mai şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Reprezentanţii Amerocap au precizat, pentru Agerpres, că este vorba despre sume datorate ca urmare a unui contract de consultanţă pentru procesul de achiziţie a combinatului Oltchim.

„Suntem mulţumiţi de modul în care, după trei ani de când am deschis aceste acţiuni, instanţele au analizat şi motivat deciziile lor. Este vorba de deciziile a două instanţe diferite, de la Bucureşti şi Bacău, care confirmă caracterul abuziv, incorect din punct de vedere contractual şi legal al rezilierii contractului nostru de către Chimcomplex, recunosc în mod direct validitatea pretenţiilor noastre cu privire la sumele substanţiale pe care ni le datorează Chimcomplex şi implicit a rolului determinant pe care compania noastră l-a avut în tranzacţia ce a vizat achiziţia de către Chimcomplex a activelor Oltchim”, au precizat oficialii Amerocap.

Chimcomplex va face apel

Pe de altă parte, responsabilii Chimcomplex au susţinut că vor face apel la această decizie a instanţei.

„Am luat act cu surprindere de hotărârea instanţei pronunţată in litigiul cu Amerocap. Avem foarte multe semne de întrebare în ceea ce priveşte temeinicia acestei decizii şi în mod cert o vom o ataca la forurile judecătoreşti superioare, conform procedurilor legale. Avem încredere în justiţia din Romania şi suntem foarte optimişti că soluţia din fond va fi răsturnată în apel”, spun oficialii Chimcomplex.

Aceştia au arătat că au plătit sumele datorate încă de acum doi ani.

„Reamintim cu tărie că Chimcomplex a acţionat în mod corect şi în conformitate cu legislaţia, aşa cum am susţinut de la începutul acestui proces. Chimcomplex rămâne fermă în privinţa respectării partenerilor şi a principiilor generale de colaborare, aşa cum am făcut-o şi în relaţia cu Amerocap, faţă de care ne-am achitat de toate angajamentele încă de acum 2 ani. Dorim să ne investim timpul şi energia pentru derularea de proiecte de viitor pentru industria chimică românească, construind pe o baza solidă şi ne delimităm de astfel de iniţiative venite din partea unor foşti colaboratori cu intenţia de a încasa sume complet nedatorate”, se mai arată în răspunsul Chimcomplex.

Chimcomplex Borzeşti a achiziţionat în anul 2018 activele viabile ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Amerocap este un fond de investiţii în sectorul resurselor energetice şi al apărării.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...

România acordă 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile tradiționale

Guvernul României a luat o decizie crucială pentru susținerea industriei naționale prin alocarea unei finanțări substanțiale în valoare de 2,25 miliarde lei destinate investițiilor...