ANAF face controale la sânge, la OMV, pentru plata taxei de solidaritate: „Dacă fac inginerii financiare nu vor scăpa”

Publicat: 16 ian. 2023, 07:00, de Florentin Lucaniuc, în Business , ? cititori
ANAF face controale la sânge, la OMV, pentru plata taxei de solidaritate: „Dacă fac inginerii financiare nu vor scăpa”
ANAF

Lucian Heiuș, șeful ANAF, amenință gigantul OMV Petrom, dar și alte companii energetice, că dacă se vor eschiva de la plata taxei de solidaritate, vor exista și executări silite.

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a anunţat duminică, la Digi24, că în maximum două săptămâni o să poate să spună dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate către statul român. El a precizat pentru ANAF, toate companiile sunt egale şi vor face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi au, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze în această Ordonanţă, iar dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, nu vor putea scăpa.

”Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Heiuş.

El a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi ”modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

”OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el. 

”Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze ( în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”, a afirmat Heiuş. 

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022, motivând că are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.