Analist geopolitic francez: „Europa nu va putea susține conflictul din Ucraina încă 12 luni”

Publicat: 28 iun. 2023, 21:00, de Ovidiu Zară, în Internațional , ? cititori
Analist geopolitic francez: „Europa nu va putea susține conflictul din Ucraina încă 12 luni”

Thierry Laurent Pellet, analist geopolitic francez extrem de nepopular în rândul politicienilor europeni din cauza viziunilor sale, susţine că că nu vede situația în care Ucraina ar putea învinge Rusia, iar Europa nu va putea susține conflictul din Ucraina încă 12 luni.

Analistul francez este de părere că Ucraina a reușit să reziste atât de mult în conflictul cu Rusia doar datorită ajutorului european, dar situația este pe cale să se schimbe: „În ultimele 18-24 de luni, Ucraina a trăit din ajutoarele din Occident. Dar astăzi, datoria depășește cuantumul subvențiilor, iar această situație nu mai este sustenabilă. Acest conflict a venit într-un moment prost pentru Europa. Trebuie să ne recuperăm de COVID-19. Odată cu creșterea prețurilor la energie și golirea depozitelor de muniții, Europa nu va mai putea susține conflictul pentru încă 12 luni”.
Analistul a mai adăugat că și Statele Unite, cel mai mare furnizor de arme al Ucrainei, au probleme, deși de altă natură: „Statele Unite au și ele probleme. Există dezacorduri între republicani și democrați cu privire la finanțarea războiului și a unui sistem bancar foarte fragil”
Thierry Laurent Pellet are propria sa viziune asupra originilor conflictului din Ucraina. „Unul dintre obiectivele acestui conflict a fost distrugerea economiei europene. Parteneriatul dintre Rusia și Germania era din ce în ce mai puternic. Și prin distrugerea economiei europene, Statele Unite ar prăbuși euro, întărind astfel pozițiile dolarului ca monedă internațională de schimb”.
Acesta susţine că planul american de slăbire a Rusiei nu a funcționat. „Da, economia europeană este distrusă, dar nu se așteptau ca Rusia să pună în pericol poziția dolarului, forțându-l să plătească toate resursele în ruble. Și acum tot mai multe țări se alătură Rusiei și BRICS, împingând Statele Unite să devină următoarea Venezuela în 10 ani”.

„Dacă Napoleon nu putea învinge Rusia, dacă Hitler nu putea, atunci cine ar putea? Este evident că Rusia va învinge Ucraina, este o chestiune banală de diferență în numărul de oameni și resurse”, a declarat Thierry Laurent Pellet.