Analiză UE pentru închiderea procedurilor de infringement din domeniul pădurilor și deșeurilor

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, și comisarul european pentru mediu, Virginius Sinkevičius, au analizat marți, în cadrul unei întâlniri avute prin sistem de videoconferință, progresele realizate de România pentru închiderea procedurilor de infringement din domeniul pădurilor și deșeurilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, în ceea ce privește dosarul pe păduri, comisarul european a fost informat cu privire la operaționalizarea SUMAL 2.0, înăsprirea contravențiilor silvice sau modificările aduse Codului Silvic.

Virginius Sinkevičius a solicitat finalizarea cât mai rapidă a procesului de adoptare a proiectului de act normativ privind evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice, precum și celelalte măsuri asumate de către România.

Ministrul Mediului și comisarul european convenit ca echipele tehnice să continue să lucreze împreună pentru a închide procedura cât mai curând posibil.

De asemenea, în ceea ce privește managementul deșeurilor, comisarul Sinkevičius a fost informat cu privire la adoptarea, de către guvern, a trei acte normative în luna august, prin care România se conformează la cerințele Comisiei. Este vorba despre OUG privind regimul deșeurilor, OG privind depozitarea deșeurilor și OG privind gestionarea ambalajelor.

Oficialul european a precizat că, în următoarea perioadă, experții Comisiei vor analiza pachetul legislativ adoptat și, în urma analizei, ar putea decide clasarea celor trei proceduri de infringement.

 „De asemenea, acesta a apreciat aprobarea HG care reglementează înființarea, în România, a sistemului de garanție-returnare pentru deșeurile din ambalaje de băuturi. În privința procedurilor de infringement declanșate pentru neînchiderea unor depozite neconforme de deșeuri industriale și municipale, comisarul european a reiterat importanța accelerării eforturilor și finalizării rapide a întregului proces, astfel încât România să evite eventualele sancțiuni din partea forului comunitar”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...