Analize medicale: Reguli simple care reduc riscul unor rezultate eronate

Publicat: 28 feb. 2024, 14:12, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Analize medicale: Reguli simple care reduc riscul unor rezultate eronate

Sunt câteva reguli pe care ar trebui să le respectăm înainte de efectuarea  analizelor medicale pentru a reduce riscul unor rezultate fals crescute, spune medicul de familie Doina Mihăilă.

Înainte de recoltarea de sânge importante sunt hidratarea și postul alimentar.

Hidratare

În cazul recoltării de sânge, se recomandă să fim bine hidratați, A bea câteva pahare cu apă, înainte de recoltare, va ușura misiunea asistentei medicale de găsire a venei. Așadar, să bem doar apă, nu cafea sau alte lichide.

Postul alimentar

 Se recomandă ca, înainte de recoltarea sângelui, să facem o pauză de la mâncare de 8 – 12 ore. Adică, ultima masă să fie cina.  În felul acesta evităm ca analizele să evidențieze  unele valori crescute.

Substanțele nutritive din alimente și băuturi ajung în circulația sanguină și pot modifica rezultatele analizelor. Astfel, a mânca sau a bea înainte de măsurarea glicemiei, de exemplu, cu sigurnața va contribui la creșterea nivelului zahărului în sânge.

Alte reguli

Medicul subliniază că rezultatele analizelor pot fi influențate și de efortul fizic intens depus cu o zi înainte de recoltarea sângelui. De aceea, medicul ne recomandă să renunțăm la activitățile sportive sau la  exercițiile fizice intense la sală cu o zi înainte de efectuarea analizelor medicale.

De asemenea, nu este indicat să ne spălăm pe dinți, înaintre de recoltarea de exudate nazale sau faringiene.

O atenție specială în cazul în care o persoană are un tratament pentru o boala cronică. Aceasta va lua  medicamentele așa cum i-au fost prescrise de medic. Nu le le va lua doar dacă medicul i-a recomandat acest lucru. Totodată, este necesar ca, înainte  de efectuarea analizelor medicale, să fie consultat medicul dacă poți să iei sau nu anumite medicamente fără rețetă.