Andrea Enria (BCE) speră că băncile europene vor ieși curând de pe piața rusă

Banca Centrală Europeană speră că instituţiile financiare din zona euro îşi vor vinde curând activele lor din Rusia, a afirmat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, în condiţiile în care Moscova se află aproape de a intra în incapacitate de plată, transmite Reuters.

În timp ce economia rusă este puternic afectată de sancţiunile occidentale impuse în urma invadării Ucrainei, mulţi creditori din zona euro, inclusiv Societe Generale (Franţa) şi Raiffeisen Bank International (Austria), au plecat sau caută să părăsească ţara.

„Toate băncile europene spun că vând, ele toate încearcă să vândă”, a declarat Enria la un eveniment în Italia.

Acesta a adăugat: „Unele au vândut sau sunt în negocieri, nu este un proces uşor. Sper că va fi în curând finalizat”.

La începutul lunii mai, Raiffeisen Bank International (RBI), una dintre cele mai expuse bănci europene pe Rusia, a anunţat că analizează toate opţiunile strategice pentru divizia sa din Rusia, „inclusiv o ieşire gestionată cu atenţie”.

Plecarea din Rusia este o schimbare radicală pentru banca austriacă Raiffeisen care este prezentă pe această piaţă încă de la colapsul URSS, iar anul trecut subsidiara sa rusească a contribuit cu aproape o treime la profitul net de 1,5 miliarde de euro realizat de grupul austriac. Divizia din Rusia a RBI este a 10 cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 11,96 miliarde de euro.

În 11 aprilie, Societe Generale a anunţat că a ajuns la un acord privind vânzarea participaţiei sale majoritare la banca rusească Rosbank, precum şi la subsidiarele acesteia de asigurări, un acord care marchează ieşirea Societe Generale de pe piaţa din Rusia după invadarea Ucrainei.

Grupul bancar francez a precizat că a semnat un acord privind transferul pachetului său de 99% din acţiunile Rosbank către fondul de investiţii Interros Capital, o firmă rusă care are legături cu oligarhul Vladimir Potanin, care este, de altfel, şi fostul acţionar majoritar de la Rosbank.

Şi directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a anunţat luna trecută că Rusia, unde UniCredit deţine a 14-a mare bancă a ţării, nu mai reprezintă o problemă pentru creditorul italian, după ce în primul trimestru a pus deoparte bani pentru acoperirea potenţialelor pierderi.

UniCredit, care are aproximativ 4.000 de angajaţi şi 1.500 de clienţi de tip corporate în Rusia, a decis să deprecieze valoarea operaţiunilor sale din Rusia cu aproape două miliarde de euro în primul trimestru al acestui an. Rivala Intesa, care are o prezenţă mai limitată în Rusia, are o expunere de credit în valoare de aproximativ patru miliarde de euro.

Ambele bănci italiene au anunţat deja că încearcă să îşi reducă şi mai mult expunerea pe Rusia, în condiţiile în care sancţiunile au îngreunat găsirea unui cumpărător pentru subsidiarele lor ruseşti.

Enria a repetat că impactul direct a crizei economice din Rusia asupra băncilor europene este „gestionabil” şi în general acestea pot face faţă unei recesiuni prelungite, rezultând în urma crizei din Ucraina, chiar dacă unele unele s-ar putea confrunta cu dificultăţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...