Andreas Lier (AHK România): În privința reciclării, România are mult de recuperat; doar 12% dintre deșeuri se reutilizează

Publicat: 14 iul. 2021, 17:15, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Andreas Lier (AHK România): În privința reciclării, România are mult de recuperat; doar 12% dintre deșeuri se reutilizează
deșeuri

România are mult de recuperat în ceea ce priveşte reciclarea, a declarat miercuri Andreas Lier, director general BASF România, preşedinte Cemerei de Comerț Româbnno-Germane (AHK România), subliniind că doar 12% dintre deşeuri se reutilizează, restul fiind depozitate sau eliminate în mod necorespunzător.

În privinţa reciclării, România are mult de recuperat. Numai 14% din deşeurile municipale se reciclează sau se compostează, restul ajunge la depozitele de deşeuri. AHK a făcut un studiu în 2019 şi doar 25% dintre gospodării separă deşeurile. Doar 12% din deşeuri se reutilizează, restul se depozitează sau se elimină în mod necorespunzător. Asta duce şi ştim toţi la poluarea aerului, a apei şi a solului şi afectează sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor. Din păcate nu pot decât să confirm acest lucru. Eu locuiesc în România de doi ani, conduc BASF. Am trăit în Ucraina timp de şapte ani unde am condus BASF şi problemele sunt foarte asemănătoare în domeniul economiei circulare”, a menţionat Andreas Lier, la simpozionul ‘Reciclarea şi managementul deşeurilor’, organizat miercuri la Bucureşti.

El a subliniat că „este groaznic să te plimbi cu bicicleta prin pădure şi să dai peste nişte gunoaie care nu au fost eliminate corespunzător”.

Am această sticlă în faţa mea, trebuie să o arunc la gunoiul normal pentru că nu am un sistem adecvat de separare a deşeurilor. Vedem în lume o schimbare de paradigmă de la o economie liniară la una circulară, de la energii fosile la energii verzi cum ar fi hidrogenul verde. Firma BASF s-a angajat în mod consecvent pe această cale şi în domeniul energiilor verzi planificăm unul dintre cele mai mari parcuri eoliene offshore. Practic, societatea noastră va fi alimentată de eoliene, adică vorbim de electrificarea industriei chimice. În ceea ce priveşte economia circulară, prin partenerii noştri colectăm deşeurile de plastic, le trasformăm prin piroliză în ulei şi le aducem din nou în economia circulară, în producţie„, a adăugat preşedintele AHK România.

În opinia sa, există multe oportunităţi de afaceri pentru furnizorii de servicii şi tehnologie în acest domeniu.

Având în vedere această nevoie de recuperare în România şi în contextul Green Deal-ului, având în vedere că mulţi bani intră în România, eliminarea deşeurilor, reciclarea, gestionarea deşeurilor, devin teme cu un potenţial foarte mare de dezvoltare. Există multe oportunităţi de afaceri pentru furnizori de servicii şi tehnologie. Tot mai multe oraşe vor să aibă un rol de pionierat. (…) Ne bucurăm să avem specialişti experţi, reprezentanţi ai politicii, ai ONG-urilor din România. Avem astfel o gamă largă de soluţii în infrastructură, ne uităm la un viitor mai sustenabil pentru oraşele din România„, a mai spus Andreas Lier .