Anglia: Docherii din cel mai mare port de mărfuri, în grevă pentru opt zile

Publicat: 22 aug. 2022, 16:00, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Anglia: Docherii din cel mai mare port de mărfuri, în grevă pentru opt zile
politie uk marea britanie

Inflația  a ajuns la10,1% în luna iulie, în Marea Britanie. O situație insuportabilă pentru salariații britanici din multe sectoare de activitate, în special din transporturi. Motiv pentru care sunt în derulare ample mișcări sociale.

De exemplu, în cel mai mare port, unde docherii au declarat grevă. Este prima dată în ultimii 30 de ani când docherii sunt în grevă. Este vorba despre aproape 1.900 de angajați din portul Felixstowe, din sudul Angliei, transmite Europe 1.

Potrivit lui Boby Morton, reprezentant al Sindicatului Unite, ofertele operatorului nu sunt suficiente. ”Este o companie care are mulți bani, dar ei ne propun doar 7% creștere și o primă de 600 de euro. Nu am nimic contra profiturilor, dar ceea ce eu cer este ca angajații, care au muncit extrem de mult în perioada pandemiei, să fie la fel recompensați ca și acționarii”.

Sindicatele cer în special o creștere a salariilor corespunzătoare inflației. În luna iulie, inflația a depășit 10%, un record în ultimii 40 de ani.

Greva docherilor va dura opt zile și ar putea provoca probleme în privința aprovizionării. Portul Felixstowe primește 50% din containerele care sosesc în Marea Britanie, inclusiv produse proaspete distribuite în toată țara.

Această mișcare grevistă se adaugă altora din alte sectoare de activitate. Angajații din transporturile feroviare britanice au demarat a șasea grevă de la începutul lunii iunie, la care se vor adăuga și alții.