Animalele vor fi recunoscute drept „ființe cu drepturi”

Publicat: 12 mai 2021, 17:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Animalele vor fi recunoscute drept „ființe cu drepturi”

Animalele vor fi recunoscute de legea britanică drept ființe cu drepturi, a anunțat guvernul de la Londra, potrivit The Guardian.

Urmează a fi introduse astfel o serie de legi prin care se vor interzice practici precum exportul de animale vii sau vânătoarea de trofee. Printre animalele protejate de viitoarea legislație se numără animalele de companie, de fermă dar și cele sălbatice.

Reformele anunțate vor fi adoptate ca set de legi, printre care o lege care va recunoaște animalele drept „ființe cu simțire”. Protecția se va aplica animalelor de companie, de fermă și sălbatice din UK dar și animalelor din străinătate, prin interdicții asupra comerțului de fildeș, aripioare de rechin.

Ar putea fi adoptată și o interdicție asupra producției și comercializării de foie gras, un preparat obținut prin îndoparea forțată a rațelor și gâștelor.

Unele dintre măsuri, precum microciparea pisicilor sau oprirea oamenilor din a ține primate ca animale de companie sunt discutate deja de mult timp.

Suntem o țară de iubitori de animale și suntem prima țară a lumii care adoptă legi pentru bunăstarea animalelor. Planul nostru de acțiune pentru bunăstarea animalelor va duce la îndeplinirea angajamentului nostru pentru interzicerea exportului de animale vii, pentru interzicerea ținerii primatelor ca animale de companie și vom adopta noi legi împotriva contrabandei cu căței”, a spus George Eustice, ministrul mediului din guvernul Regatului Unit.

Potrivit sursei citate, legea va recunoaște că animalele au capacitatea de a simți foame și durere și sunt conștiente de ce li se întâmplă.

Grupurile și organizațiile pentru protecția și bunăstarea animalelor au aprobat proiectul guvernului britanic, însă au atras atenția că este nevoie de acțiune continuă și că această legislație nu reprezintă doar expresia respectului față de animale, ci și o metodă eficientă de combatere a schimbărilor climatice, rezistenței la antibiotice și de combatere a pandemiilor.