Antrenorul echipei Silkeborg a prefațat meciul cu FCSB, din Conference League: „Va fi un duel strâns”

FCSB speră să obțină prima victorie din grupeșe Conference League.

Joi, de la ora 19:45, jucătorii antrenați de Nicolae Dică vor evolua, în deplasare, cu Silkeborg, din Danemarca. Partida va fi transmisă de Pro Arena. FCSB are un punct în Grupa B și ocupă locul trei, în timp ce Silkeborg este ultima clasată, cu eșecuri pe linie.





Antrenorul echipei Silkeborg, Kent Nielsen (60 de ani), a vorbit despre faptul că FCSB a decis să lase acasă șapte jucători importanți.

“Avem respect mare pentru FCSB. Am arătat în primele două meciuri că suntem o echipă mică, dar ne putem lupta cu fiecare dintre adversari, mai bine cotați decât noi. Ne trebuie și noroc, ne uităm cu încredere spre acest meci cu românii. Știm că suntem bine în liga internă, dar în Europa e altceva. Cred că va fi un meci spectaculos.

Am văzut că adversarii au anunțat că nu vin cu șapte jucători, dar au alți fotbaliști de valoare în lot. Am văzut și meciul cu norvegienii (n.r. – Viking), și cu Anderlecht că schimbă frecvent primul 11. Este dificil să speculăm, credem că va fi un duel strâns, știm că FCSB joacă la nivel de top. Noi vrem să ne ridicăm la același statut ca să câștigăm. Nu contează cine joacă, cine nu joacă.

Românii au jucători ce aduc ceva extra. De aceea știu că românii au energie și rezistă la presiune maximă, le-am spus și jucătorilor. Chiar dacă toată lumea susține că FCSB vine cu echipa a doua.

Silkeborg este un club foarte, foarte mic. FCSB este un club foarte, foarte mare. Nici nu comparăm bugetele! Diferența este uriașă! Totul este nou pentru noi, suntem în premieră, după 21 de ani, în cupele europene. Jucătorii nu au mai experimentat așa ceva. Grupa este una complicată, tare, însă vom găsi o cale să jucăm bine, să punem la lucru ambiția noastră”, a spus Kent Nielsen, antrenorul echipei Silkeborg, la conferința de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...