Antrenorul echipei Viking a făcut acuzații incredibile: „Un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri. Mergem la UEFA”

Unul dintre cei doi antrenori ai lui Viking, Morten Jensen (42 de ani), acuză conducerea echipei FCSB că le-a dat cadouri arbitrilor imediat după returul din play-off-ul Conference League.

În prelungiri, Florinel Coman a obținut un penalty, care a fost transofrmat de Risto Radunovic, iar FCSB s-a calificat în grupele Conference League.

Eram pe drumul către vestiarul arbitrilor, chiar în fața zonei mixte, când un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri.

Când s-a întors, mai avea doar una singură. Au fost patru arbitri la meci, deci am fost foarte surprins.

Toată lumea cu care am vorbit despre asta crede că a fost un lucru ciudat, așa că probabil le vom face o mică observație celor de la UEFA„, a declarat Jensen, conform presei norvegiene.

Cei patru arbitri din Ungaria care au condus meciul suntTamas Bogdar (central), Balasz Buzas și Peter Kobor (tușieri) și Balazs Berke (arbitru asistent).

FCSB a învins-o, în deplasare, cu 3-1, pe Viking într-un meci disputat joi seară în returul play-off-ului Conference League. În prima manșă, gruparea norvegiană s-a impus cu 2-1, astfel că FCSB va evolua în grupele Conference League.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Faliment total pentru fermieri: Depozitele sunt pline de grâu adus din...

Situație dezastruoasă pentru fermierii români, concurați puternic de grâul adus din Ucraina. La acest moment, depozitele sunt pline de grâu ucrainean cumpărat cu 40...