Aproape 30% din infrastructura Ucrainei a avut de suferit. La cât se estimează pagubele

Publicat: 19 apr. 2022, 14:30, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Aproape 30% din infrastructura Ucrainei a avut de suferit. La cât se estimează pagubele

În timpul războiului din Ucraina, 30% din infrastructură a fost distrusă sau deteriorată, pierderile cifrându-se la aproximativ 100 de miliarde de dolari, conform Ministrului infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, citat de Ukrainska Pravda.

„Aproape toate componentele infrastructurii noastre de transport au avut de suferit într-un fel sau altul”, a spus Kubrakov. Acesta consideră că este posibilă reconstruirea infrastructurii în doi ani, folosind active rusești înghețate internațional, pentru finanțare.

Potrivit acestuia, invazia, pe care Rusia a lansat-o în februarie, a afectat „20-30% din întreaga infrastructură cu diferite grade de daune și niveluri diferite de distrugere”.

Kubrakov a menționat că peste 300 de poduri de pe drumurile naționale au fost distruse sau avariate, peste 8 mii km de drumuri trebuie reparate iar zeci de poduri de cale ferată sunt aruncate în aer. Până în prezent, el a estimat prejudiciul la 100 de miliarde de dolari.

Ministrul a spus că a început o reconstrucție în teritoriile care au revenit acum sub controlul trupelor ucrainene.

„Dacă vorbim despre drumuri, poduri și clădiri rezidențiale, cred că aproape totul poate fi restaurat în doi ani, dacă toată lumea lucrează repede”, a spus el.

O evaluare actualizată a pierderilor proiectului Institutului KSE „Rusia va plăti” arătă că valoarea totală a daunelor directe aduse infrastructurii Ucrainei ca urmare a războiului început de Rusia a ajuns la 84,8 miliarde de dolari, dar pierderile totale indirecte ajung la 600 de miliarde de dolari.