Aproape 80% dintre companii își vor recompensa angajații de Sărbători

Publicat: 07 dec. 2021, 19:00, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Aproape 80% dintre companii își vor recompensa angajații de Sărbători

Aproximativ 77% dintre companii îşi vor recompensa angajaţii de sărbători, prin acordarea de bani, zile libere sau cadouri.

Aproximativ circa 28% dintre companiile din România vor acorda abgajaților prime de Crăciun, 18% vor oferi zile libere suplimentare, iar 16% spun că vor recompensa angajaţii cu pachete de sărbători, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrtutare online, eJobs. De asemenea, 15% dintre companii intenționează să-și recompenseze, la final de an, angajații cu al 13-lea salariu, cu bonusuri de performanţă, teambuilding-uri sau tombole cu premii.

Doar 12% dintre companii vor organiza petreceri de Crăciun

Pe de altă parte, 12% vor organiza totuşi petreceri de Crăciun în acest an, în timp ce 11% dintre angajatori nu vor oferi niciun beneficiu suplimentar la final de 2021.

„La capitolul planuri pentru 2022, aproape o treime dintre companii îşi propun să ofere beneficii extrasalariale cu valori cuprinse între 200 şi 400 de lei per angajat, 24% vor să investească între 400 şi 600 de lei pentru fiecare persoană şi aproape 20% îşi propun să ofere beneficii extrasalariale de peste 1.000 de lei per membru în 2022”, arată datele eJobs.

Tichetele de masă, cele mai folosite recompense

Reprezentanţii platformei susţin că tichetele de masă rămân, în continuare, în topul celor mai populare beneficii extrasalariale şi în 2022, având în vedere că 20% dintre angajatori le vor oferi şi anul viitor. Interesul pentru zona de sănătate, de asemenea, este unul ridicat: 19% dintre managerii de resurse umane participanţi la sondaj au menţionat că vor acorda şi în 2022 abonamente la clinici private, în timp ce 3% pun pe listă consilierea psihologică.

„Pe lângă beneficiile acestea, angajatorii investesc din ce în ce mai mult în dezvoltarea şi perfecţionarea angajaţilor. Aproape un sfert organizează training-uri profesionale, cursuri de dezvoltare personală şi cursuri de limbi străine pentru angajaţi. De asemenea, tot mai multe companii vor fi preocupate de zona de sănătate emoţională a angajaţilor în 2022, sector ce a cunoscut un avânt excepţional în ultimul an şi jumătate”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din ţară.

Dacă ar avea buget nelimitat, angajații ar avea menajere și creșe private pentru copii

Dacă ar fi puşi în postura de a-şi configura pachetul ideal de beneficii, fără o limită de buget, 43% dintre angajatori spun că ar extinde beneficiile către membrii familiei angajaţilor, incluzând aici decontarea cheltuielilor pentru grădiniţele sau creşele copiilor. Aproape o treime ar scurta la patru zile săptămâna de lucru, iar 11% ar asigura angajaţilor o menajeră, un bucătar sau un şofer personal dacă ar avea buget nelimitat de beneficii extrasalariale.

În acest moment, 45% dintre companiile participante la sondaj spun că lucrează hibrid – şi de la birou, şi de acasă. Circa 44% spun că angajaţii lor vin în fiecare zi la birou şi doar 11% lucrează exclusiv remote. Nevoia de interacţiune faţă-n faţă se resimte însă pregnant: aproape 65% dintre oamenii de HR spun că pentru anul viitor doresc să organizeze mai multe evenimente cu toată echipa în format fizic, fie că e vorba de teambuilding-uri, ieşiri, training-uri la birou sau evenimente la nivel de departament.

„Se simte o nevoie tot mai mare atât din partea companiilor, cât şi a echipelor, de a se reuni în format fizic. Munca remote înainte de pandemie era un beneficiu râvnit de majoritatea angajaţilor, astăzi însă tot mai mulţi doresc să revină măcar câteva zile pe lună la birou, unde să poată discuta în persoană proiectele şi task-urile pe care le au de realizat. În măsura în care pandemia va permite, în 2022 companiile vor încerca să aducă din nou împreună oamenii, însă munca remote va rămâne în continuare o opţiune pentru angajaţii care preferă acest mod de lucru”, mai spune Roxana Drăghici.

Studiul a fost derulat în perioada 11 noiembrie – 2 decembrie a acestui an, pe un eşantion de circa 350 de companii, respondenţii fiind oameni de HR, manageri şi antreprenori.

Citește și Angajații din învăţământ cer Guvernului salarii mai mari. Petiție semnată de circa 184.000 salariați

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele