Astăzi începe etapa a II-a a vaccinării împotriva Covid-19. Iohannis se vaccinează public

Publicat: 15 ian. 2021, 09:10, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Astăzi începe etapa a II-a a vaccinării împotriva Covid-19. Iohannis se vaccinează public

Astăzi începe etapa a II-a a vaccinării împotriva coronavirusului. Vor fi vaccinate persoanele peste 65 de ani, cei cu boli cronice și angajații așa-ziselor domenii „cheie”. Tot astăzi, la ora 10:00, se vaccinează public și președintele Klaus Iohnnis, la Centrul de vaccinare împotriva Covid-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Populaţia cu grad ridicat de risc inclusă în a doua etapă de vaccinare include adulţii cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Bolile cronice care fac necesară vaccinarea sunt:

– Diabet zaharat

– Obezitate

– Alte boli metabolice, inclusiv congenitale

– Afecţiuni cardiovasculare

– Afecţiuni renale

– Afecţiuni oncologice

– Afecţiuni pulmonare

– Afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down

– Afecţiuni hepatice moderate/severe

– Afecţiuni autoimune

– Imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Acestor categorii li se adaugă lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale:

– Personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (parlament, preşedinţie, guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora);

– Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi a autorităţii judecătoreşti

Personalul din sectorul economic important:

Procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume);

Uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; Centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; Unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; Unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; Unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; Transport de persoane şi mărfuri; Noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; Comunicaţii (serviciul de telecomunicaţii speciale, radio şi televiziune naţionale); Personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; Personalul poştal şi din servicii de curierat; Personalul cultelor religioase; Personalul din mass media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi medicale); Personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

Până în prezent s-au vaccinat 167.612 de persoane, fiind înregistrate 593 de reacţii adverse comune şi minore, dintre care: 235 reacţii locale cu durere la locul injectării şi  358 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).