Atac armat la un spital din SUA, cel puțin patru morți (video)

Cel puţin trei persoane au fost ucise miercuri într-un atac armat la un spital din Tulsa, Oklahoma, sudul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul este şi el mort, notează AFP.

„Putem confirma că patru persoane au murit, printre care atacatorul”, într-un atac armat la spitalul St Francis, a anunţat poliţia oraşului pe Twitter.

Forţele de ordine indicaseră anterior că au intervenit „mai devreme în cursul după-amiezii” la faţa locului pentru „un bărbat înarmat cu o puşcă” într-o clădire a spitalului.

„Poliţia verifică în prezent fiecare cameră din clădire pentru a exclude posibile ameninţări”, a adăugat acesta în comunicatul care menţiona „mai mulţi răniţi”.

Atacatorul s-a sinucis, a declarat consilierul municipal Jayme Fowler pentru un post local de televiziune. „Trei trecători nevinovaţi şi-au pierdut viaţa”, a adăugat el.

Preşedintele american Joe Biden a fost ţinut la curent cu privire la atacul armat, a anunţat Casa Albă care a spus că urmăreşte îndeaproape situaţia şi oferă autorităţilor locale asistenţa de care au nevoie.

Acest atac armat a avut loc la puţin peste o săptămână după masacrul dintr-o şcolă din Uvalde, în Texas, în care un tânăr de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori.

În Statele Unite, atacurile armate în locuri publice sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent fără putere să-l oprească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole