Atacuri sângeroase la Chicago: Aproape 60 de oameni, inclusiv un copil de 4 ani, au fost împușcați weekend-ul acesta

Publicat: 07 sept. 2021, 16:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Atacuri sângeroase la Chicago: Aproape 60 de oameni, inclusiv un copil de 4 ani, au fost împușcați weekend-ul acesta

Aproape 60 de persoane au fost împuşcate de vineri după-amiază şi până luni dimineaţă la Chicago, informează DPA.

Chiacgo se confruntă de mult timp cu astfel de probleme, însă numărul din ultimul timp ridică multe semne de întrebare.

Numărul total de 58 de victime ale unor atacuri cu armă de peste weekend este cel mai ridicat de după 2016 şi este cu şapte victime mai mare decât cel din weekendul similar din 2020, ceea ce înseamnă că intensificarea exponenţială a violenţei în Chicago anul trecut a continuat să fie o mare provocare pentru oraş.

Multe dintre cartierele unde au avut loc atacurile cu armă sunt subfinanţate şi duc lipsă de locuri de muncă şi oportunităţi de decenii, condiţii care au permis violenţei să se intensifice, chiar înainte ca pandemia să afecteze aceleaşi comunităţi prin pierderea locurilor de muncă şi stres.

Printre victimele din weekend se numără un băiat de patru ani care se afla în vizită la Chicago și a fost împuşcat într-un apartament.

Anul trecut, în Chicago a crescut cu 50% numărul atacurilor cu armă şi al omorurilor. Şi alte mari oraşe, printre care New York şi Los Angeles, s-au confruntat cu înmulţiri îngrijorătoare ale actelor de violenţă cu armă începând din 2020.