Marian Apipie

Marian Apipie

Am început presa în 1995, ca și corespondent local pe Craiova pentru meciurile din liga a II-a ale echipei de fotbal Electroputere. Am continuat cu jurnalismul sportiv la nivel regional și național până în 2011, când am început să acopăr și alte domenii de interes, cum ar fi Administrație, Sănătate, Politică și Investigații. Sunt licențiat în Drept Administrativ, absolvent al Facultății de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova, promoția 2002.

Se mai lucrează și pe calea ferată! Ce progrese sunt pe șantierele din țară
23 mart. 2025, 07:16

Se mai lucrează și pe calea ferată! Ce progrese sunt pe șantierele din țară

Sunt progrese și pe șantiere de cale ferată, chiar dacă ritmul nu este la fel de susținut cum se întâmplă…
Magazinul unei cunoscute companii din România, distrus de bombardamentele rusești
22 mart. 2025, 19:29

Magazinul unei cunoscute companii din România, distrus de bombardamentele rusești

Reprezentanța unei cunoscute companii din România a fost distrusă de bombardamentele rusești, în noaptea de joi spre vineri. Compania înregistrează…
Când se va circula pe Autostrada Moldovei, de la Ploiești la Pașcani. Grindeanu a făcut anunțul (VIDEO)
22 mart. 2025, 18:32

Când se va circula pe Autostrada Moldovei, de la Ploiești la Pașcani. Grindeanu a făcut anunțul (VIDEO)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a trecut în revistă șantierele deschise pe Autostrada Moldovei (A7) și a anunțat ce loturi de…
Turcia stă pe un butoi de pulbere. Avertizarea MAE cu privire la călătoriile în Țara Semilunei
22 mart. 2025, 17:49

Turcia stă pe un butoi de pulbere. Avertizarea MAE cu privire la călătoriile în Țara Semilunei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Turcia…
Piedone nu ne dă dezlegare la pește! Ce au găsit comisarii ANPC la Halele Centrale Obor
22 mart. 2025, 16:43

Piedone nu ne dă dezlegare la pește! Ce au găsit comisarii ANPC la Halele Centrale Obor

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de 110.000 de lei după o acțiune de control în Halele…
Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Suntem nimeni dacă pierdem alegerile. Putem să ne ducem acasă“
22 mart. 2025, 15:30

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Suntem nimeni dacă pierdem alegerile. Putem să ne ducem acasă“

Prezent sâmbătă la Conferința Județeană a PSD Suceava, secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a afirmat că actuala…
Imagini de ultimă oră de pe DEx6 Brăila – Galați. Se montează arcele metalice la pasajul peste calea ferată (VIDEO)
22 mart. 2025, 15:11

Imagini de ultimă oră de pe DEx6 Brăila – Galați. Se montează arcele metalice la pasajul peste calea ferată (VIDEO)

UMB trage tare să finalizeze până în vară Drumul Expres (DEx6) Brăila – Galați, în lungime de 10,76 km. Potrivit…
BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la alegerile prezidențiale. George Simion și Crin Antonescu sunt în pole-position
22 mart. 2025, 13:39

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la alegerile prezidențiale. George Simion și Crin Antonescu sunt în pole-position

Biroul Electoral Central a stabilit astăzi, prin tragere la sorți, ordinea candidaților pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale din…
Un conac celebru a fost mistuit de flăcări. Incendiul ar fi fost provocat
22 mart. 2025, 12:39

Un conac celebru a fost mistuit de flăcări. Incendiul ar fi fost provocat

Un incendiu puternic a distrus, noaptea trecută, o parte a conacului Baici din comuna Vărădia (județul Caraș Severin). Flăcările au…
Un profesor de la un liceu din Cluj, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor
22 mart. 2025, 12:10

Un profesor de la un liceu din Cluj, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Un profesor în vârstă de 55 de ani, de la un liceu din orașul Huedin, județul Cluj, a fost arestat…
Cum va fi vremea săptămâna viitoare. Și meteorologii au avut surprize! Duminică este cod galben de vânt
22 mart. 2025, 11:49

Cum va fi vremea săptămâna viitoare. Și meteorologii au avut surprize! Duminică este cod galben de vânt

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, în următoarele zile, la nivelul întregii…
Un brand autohton de îmbrăcăminte vrea să intre pe piața imobiliară. Tranformă două clădiri într-un mall cu zonă rezidențială
22 mart. 2025, 10:46

Un brand autohton de îmbrăcăminte vrea să intre pe piața imobiliară. Tranformă două clădiri într-un mall cu zonă rezidențială

Schimbare de strategie la unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră. Compania românească înființată în…
Exclusiv
Va fi majorat cuantumul rovinietei? Ce spune șeful CNAIR, Cristian Pistol
22 mart. 2025, 09:10

Va fi majorat cuantumul rovinietei? Ce spune șeful CNAIR, Cristian Pistol

România adună în fiecare an noi kilometri de drumuri de mare viteză, dar cu cât zestrea crește, cu atât este…
Exclusiv
Verdict final! IBB HIB România va construi Varianta Ocolitoare Giurgiu
21 mart. 2025, 16:46

Verdict final! IBB HIB România va construi Varianta Ocolitoare Giurgiu

S-a stabilit constructorul care va realiza Varianta Ocolitoare a municipiului Giurgiu, un proiect demarat de Consiliul Județean (CJ) Giurgiu, cu…
Cum se mișcă „armata portocalie“ a lui Umbrărescu pe Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului a A3 (VIDEO)
21 mart. 2025, 16:36

Cum se mișcă „armata portocalie“ a lui Umbrărescu pe Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului a A3 (VIDEO)

Grupul UMB s-a mobilizat bine pe Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3), unde termenul de finalizare a…
Exclusiv
CNAIR anunță semnarea contractului pentru Lotul Meseș. E cea mai scumpă autostradă din istoria României
21 mart. 2025, 09:49

CNAIR anunță semnarea contractului pentru Lotul Meseș. E cea mai scumpă autostradă din istoria României

Noul proiect marca Ziarul Puterea, în colaborare cu Ovidiu Barbier – „Drumuri cu prioritate”, promite să aducă în atenția voastră…
Curățenie în Consiliul de Administrație al Societății Electrocentrale Craiova. Trei membri au fost revocați din funcție!
20 mart. 2025, 19:16

Curățenie în Consiliul de Administrație al Societății Electrocentrale Craiova. Trei membri au fost revocați din funcție!

Până să curățe bine coșurile de depuneri de cenușă, pulberi care se ridică în atmosferă la fiecare pală de vânt…
Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani!
20 mart. 2025, 16:15

Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani!

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că Octavian Morariu, membru în Comitetul Internațional Olimpic (CIO) din 2013, a…
Ce slogan i s-ar potrivi cel mai bine Societății Electrocentrale Craiova: Amenzile curg, poluarea rămâne!
19 mart. 2025, 19:59

Ce slogan i s-ar potrivi cel mai bine Societății Electrocentrale Craiova: Amenzile curg, poluarea rămâne!

Municipiul Craiova este expus constant în ultima perioadă poluării cauzate de Societatea Electrocentrale (SE), furnizorul de agent termic al orașului.…
Intră în modernizare drumul national care salvează autostrada! Va fi o legătură importantă cu A1 Sibiu - Pitești
18 mart. 2025, 21:52

Intră în modernizare drumul national care salvează autostrada! Va fi o legătură importantă cu A1 Sibiu – Pitești

Opt firme și asocieri de firme au intrat în cursa pentru contractul de peste 300 de milioane de lei pentru…
S-a modificat Codul Penal! În ce condiții condamnații definitiv la închisoare pot fi considerați evadați
17 mart. 2025, 17:12

S-a modificat Codul Penal! În ce condiții condamnații definitiv la închisoare pot fi considerați evadați

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat luni, printr-un comunicat, că la data de 14 martie 2025 a fost…
SUPERB. Cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea! Cum arată după lucrările de restaurare de 171 milioane lei
17 mart. 2025, 15:44

SUPERB. Cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea! Cum arată după lucrările de restaurare de 171 milioane lei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, luni, că a fost convocată comisia pentru închiderea recepţiei la terminarea…
Sunt gata noile căsuțe pentru Târgul de Paște de la Craiova! Olguța anunță trei săptămâni de carnaval
17 mart. 2025, 14:57

Sunt gata noile căsuțe pentru Târgul de Paște de la Craiova! Olguța anunță trei săptămâni de carnaval

Ne e sărbătoare mare care să nu fie petrecută pe măsură la Craiova. După Târgul de Crăciun devenit un brand…
George Simion nu a scăpat de emoții! Două noi contestații împotriva candidaturii sale au fost depuse la CCR
17 mart. 2025, 13:15

George Simion nu a scăpat de emoții! Două noi contestații împotriva candidaturii sale au fost depuse la CCR

La Curtea Constituțională a României (CCR) au fost înregistrate două noi contestații privind candidatura liderului AUR, George Simion, la alegerile…
Prejudiciu uriaș descoperit de inspectorii Antifraudă la o societate cu activitate de transport persoane prin intermediul platformelor Uber și Bolt
17 mart. 2025, 12:12

Prejudiciu uriaș descoperit de inspectorii Antifraudă la o societate cu activitate de transport persoane prin intermediul platformelor Uber și Bolt

O societate cu sediul în județul Ilfov, care desfășoară activitate de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor Uber și…
Șoșoacă nu și-a scos încă mănușile de box. Astăzi are meciul decisiv cu CCR
17 mart. 2025, 11:41

Șoșoacă nu și-a scos încă mănușile de box. Astăzi are meciul decisiv cu CCR

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) se reunesc în ședință de judecată, luni, de la ora 14.00, pentru a judeca…
15 persoane reținute sub suspiciunea de corupție, după incendiul izbucnit într-un club de noapte din Macedonia. 59 de tineri au murit (VIDEO)
17 mart. 2025, 11:10

15 persoane reținute sub suspiciunea de corupție, după incendiul izbucnit într-un club de noapte din Macedonia. 59 de tineri au murit (VIDEO)

Un incendiu masiv a devastat, duminică dimineață, un club de noapte supraaglomerat din orașului Kocani (Macedonia de Nord), amintind de…
Credeați că a venit primăvara? Alarmă falsă. Revin ninsorile!
17 mart. 2025, 10:41

Credeați că a venit primăvara? Alarmă falsă. Revin ninsorile!

Gata cu primăvara! Când se părea că vremea frumoasă și temperaturile ridicate vor caracteriza luna martie, iarna revine în forță.…
Cum se desfășoară simularea Evaluării Naţionale la care participă peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a
17 mart. 2025, 09:54

Cum se desfășoară simularea Evaluării Naţionale la care participă peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a participă, începând de luni, la simularea Evaluării Naţionale, prima probă fiind cea de Limba şi…
Reprezentanta AUR în Biroul Electoral Central riscă să fie înlocuită, după o serie de declarații. A criticat public chiar și activitatea BEC
17 mart. 2025, 09:45

Reprezentanta AUR în Biroul Electoral Central riscă să fie înlocuită, după o serie de declarații. A criticat public chiar și activitatea BEC

Avocata Ingrid Mocanu, reprezentanta AUR în Biroul Electoral Central, riscă să fie înlocuită forțat în forul responsabil de supravegherea procesului electoral, după…
Fondul pentru Sănătate a înregistrat cel mai mare deficit din ultimii ani! Creșterea taxelor nu a acoperit cheltuielile
17 mart. 2025, 09:07

Fondul pentru Sănătate a înregistrat cel mai mare deficit din ultimii ani! Creșterea taxelor nu a acoperit cheltuielile

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de…
42 de ani de când Craiova Maxima intra, în premieră pentru fotbalul românesc, în careul de ași al Cupei UEFA (VIDEO)
16 mart. 2025, 20:18

42 de ani de când Craiova Maxima intra, în premieră pentru fotbalul românesc, în careul de ași al Cupei UEFA (VIDEO)

În mintea suporterilor mai vechi ai Universității Craiova răsună și acum comentariul fabulos al regretatului Sebastian Domozină la reușita lui…
Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?
16 mart. 2025, 17:07

Al doilea drum de mare viteză din Oltenia, în impas! Mai sunt fonduri pentru tot traseul Craiova – Târgu Jiu?

Oltenia are un prim drum expres, DEx12 Craiova – Pitești (120 km), pe care l-a așteptat aproape un deceniu, iar…
Gara din România care îți taie răsuflarea. Are 140 de ani și te face să te simți ca un împărat (VIDEO)
16 mart. 2025, 11:18

Gara din România care îți taie răsuflarea. Are 140 de ani și te face să te simți ca un împărat (VIDEO)

Este, de departe, cea mai frumoasă stație CFR din România, cu toate că a fost ridicată în urmă cu aproape…
Locuitorii unui cartier din Craiova s-au săturat de poluare. Protest la Sucursala Electrocentrale: „Vrem să respirăm aer, nu cenușă!“ (VIDEO)
15 mart. 2025, 17:15

Locuitorii unui cartier din Craiova s-au săturat de poluare. Protest la Sucursala Electrocentrale: „Vrem să respirăm aer, nu cenușă!“ (VIDEO)

Cartierul craiovean Bariera Vâlcii s-a transformat în ultimii ani în cea mai poluată zonă a municipiului. Din cauza învecinării cu…
Cum se descurcă italienii de la WeBuild pe șantierul secțiunii Cornetu – Țigveni a A1 Sibiu – Pitești (VIDEO)
14 mart. 2025, 21:14

Cum se descurcă italienii de la WeBuild pe șantierul secțiunii Cornetu – Țigveni a A1 Sibiu – Pitești (VIDEO)

A1 Sibiu – Pitești, autostrada care traversează Carpații, va avea în acest an încă un lot gata integral. Este vorba…
Cicloturism pe malul Dunării. Proiect de 35 de milioane de euro pentru 360 km de traseu pentru biciclete în Oltenia
14 mart. 2025, 07:10

Cicloturism pe malul Dunării. Proiect de 35 de milioane de euro pentru 360 km de traseu pentru biciclete în Oltenia

Un proiect de 35 de milioane de euro, fonduri europene, pentru amenajarea unei rute cicloturistice pe traseul EuroVelo 6, a…
Gata cu procesele! Trei proiecte de infrastructură cu impact major pentru regiunea București-Ilfov au fost deblocate
13 mart. 2025, 20:12

Gata cu procesele! Trei proiecte de infrastructură cu impact major pentru regiunea București-Ilfov au fost deblocate

Oficialii de la Transporturi au anunțat că vor demara, în sfârșit, trei proiecte importante pentru traficul rutier din regiunea metropolitană…
Erbașu mai ia în primire un drum de mare viteză! Trebuie să asigure în doi ani conexiunea cu Ungaria
13 mart. 2025, 17:49

Erbașu mai ia în primire un drum de mare viteză! Trebuie să asigure în doi ani conexiunea cu Ungaria

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit, joi, încă un lot de drum expres, contractul urmând să…
Erbașu se apropie de final cu noul terminal de 115 milioane de euro al Aeroportului Craiova. Sunt pregătite deja și zborurile de vacanță
13 mart. 2025, 06:37

Erbașu se apropie de final cu noul terminal de 115 milioane de euro al Aeroportului Craiova. Sunt pregătite deja și zborurile de vacanță

Aeroportul Internațional Craiova va beneficia în curând de un terminal modern, care va putea procesa 2 milioane de pasageri pe…
Unde se amenajează una dintre cele mai moderne secții de ATI din România. Spitalul aparține Armatei
12 mart. 2025, 21:10

Unde se amenajează una dintre cele mai moderne secții de ATI din România. Spitalul aparține Armatei

Din această toamnă, Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja“ din Craiova va dispune de una dintre cele mai…
Avioanele IAR 99 SM de la Craiova s-au ridicat de la sol pentru ministrul Tîlvăr
12 mart. 2025, 15:31

Avioanele IAR 99 SM de la Craiova s-au ridicat de la sol pentru ministrul Tîlvăr

În contextul noii linii de înarmare și de creștere a cheltuielilor cu apărarea trasată de Comisia Europeană, România își trece…
Este aproape gata încă un drum expres! Piesa de rezistență: podul hobanat de 307 metri care îți deschide calea spre Dunăre (VIDEO)
12 mart. 2025, 14:38

Este aproape gata încă un drum expres! Piesa de rezistență: podul hobanat de 307 metri care îți deschide calea spre Dunăre (VIDEO)

În curând șoferii din România vor putea folosi încă un drum de mare viteză. Grupul UMB, cel mai puternic constructor…
În ce stadiu se mai află prima autostradă construită de chinezi. Când va fi gata Lotul 3 al A0 Nord
11 mart. 2025, 20:09

În ce stadiu se mai află prima autostradă construită de chinezi. Când va fi gata Lotul 3 al A0 Nord

Noi imagini cu lucrările care se execută pe Autostrada București (A0) Nord au fost postate marți, pe Facebook, de secretarul…
Aktor a călcat accelerația! Grecii au trecut de punctul critic al lucrărilor și vor deschide la timp lotul 3 al A0 Sud
11 mart. 2025, 18:20

Aktor a călcat accelerația! Grecii au trecut de punctul critic al lucrărilor și vor deschide la timp lotul 3 al A0 Sud

Vești bune de pe lotul 3 al Autostrăzii București (A0) Sud, unde constructorul grec Aktor a dat dovadă de o…
Procurorii au identificat opt dintre persoanele care au agresat jandarmii în timpul protestului din Centrul Vechi. Ce riscă agresorii
10 mart. 2025, 15:46

Procurorii au identificat opt dintre persoanele care au agresat jandarmii în timpul protestului din Centrul Vechi. Ce riscă agresorii

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, luni, că au fost identificate opt dintre persoanele care au exercitat acțiuni…
Umbrărescu mai preia un lot dificil de autostradă! Are de construit 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte
10 mart. 2025, 15:30

Umbrărescu mai preia un lot dificil de autostradă! Are de construit 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a mai atribuit un contract de proiectare și execuție a unui lot de autostradă…
Doliu la Casa Regală din Luxemburg. Prințul Frederik a murit la doar 22 de ani
10 mart. 2025, 14:16

Doliu la Casa Regală din Luxemburg. Prințul Frederik a murit la doar 22 de ani

Casa Regală din Luxemburg este în doliu. Prințul Frederik a murit la doar 22 de ani, după ce s-a luptat…
Pasagerii unei aeronave de la București, ținuți în avion la Strasbourg după o alertă cu bombă. Printre ei se aflau și politicieni români(VIDEO)
10 mart. 2025, 13:03

Pasagerii unei aeronave de la București, ținuți în avion la Strasbourg după o alertă cu bombă. Printre ei se aflau și politicieni români(VIDEO)

O alertă cu bombă pe Aeroportul „Entzheim“ din Strasbourg a pus pe jar departamentul de securitate. Alerta a avut loc…
Bilanțul haosului din Centrul Vechi, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: jandarmi răniți, amenzi și dosare penale
10 mart. 2025, 11:47

Bilanțul haosului din Centrul Vechi, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: jandarmi răniți, amenzi și dosare penale

Un număr de 13 jandarmi au fost răniți în urma protestului de duminică seară de la Biroul Electoral Central (BEC), unde a…