Avertismentul BNR: România se apropie de marginea prăpastiei bugetare

Cifrele nu mai pot fi îmbătate cu promisiuni… România a ajuns în punctul în care economia nu mai poate fi tratată ca o masă electorală întinsă la infinit. Eugen Lazea, economistul-șef al BNR, spune lucrurile apăsat: avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cel mai mare deficit bugetar, iar datoria publică va trece pragul de 60% din PIB, ultimul criteriu Maastricht pe care România încă îl mai bifa.

Ce înseamnă, de fapt, pericolul „junk”

Tradus din limbaj tehnic, avertismentul sună așa: statul s-a întins mai mult decât îl ține plapuma, iar piețele financiare s-ar putea să nu mai accepte mult timp povestea frumoasă spusă de politicieni.

Retrogradarea la categoria „junk”, adică nerecomandată investițiilor, ar însemna bani mai scumpi, finanțare mai grea și, în final, presiune directă pe buzunarul oamenilor.

Ajustarea brutală nu e o metaforă

BNR vorbește despre pericolul unei „ajustări brutale a nivelului de trai”.

Formula e rece, dar conținutul ei este dur:

taxe, tăieri, inflație, dobânzi, credite mai apăsătoare, servicii publice mai slabe și o economie obligată să plătească, dintr-o dată, ceea ce politica a tot împins sub preș.

Pact economic, nu concurs de pomeni

Lazea cere un pact politico-economic între partide, cu ținte clare pentru inflație, deficit și creștere economică. Ideea pare banală doar într-o țară normală.

La noi, ar fi aproape revoluționar ca partidele să accepte că bugetul nu e sacul fără fund al campaniilor electorale.

Un asemenea pact nu ar trebui să fie o poză frumoasă între lideri, cu zâmbete și pixuri pe masă.

Ar trebui să fie o frână reală pusă tentației fiecărui guvern de a cumpăra liniște politică pe datorie. Fără o înțelegere minimală între partide, orice ajustare va fi sabotată electoral exact de cei care, mâine, vor cere salvarea bugetului.

Deficitul, boala veche a statului

România estimează un deficit de 6,2% din PIB, dar trebuie să coboare sub 3%, limita europeană.

Mai mult, Lazea spune că ar fi nevoie de un deficit de 2,5% pentru ca datoria să înceapă să scadă.

Asta înseamnă disciplină, nu poezie fiscală.

Înseamnă cheltuieli ținute sub control, venituri reale la buget și oprirea festivalului de excepții, privilegii, portițe și combinații.

Dobânzile ne mănâncă viitorul

Doar dobânzile plătite de stat ajung la 60 de miliarde de lei în acest an.

Cu alte cuvinte, România cheltuiește enorm doar ca să-și rostogolească datoriile.

Nu construiește viitor, ci plătește factura trecutului.

Evaziunea, sport național cu aer contabil

Soluția indicată de Lazea lovește într-un punct sensibil: colectarea taxelor.

România nu colectează aproximativ 30% din TVA, în timp ce media europeană este de 6%.

Aici se află una dintre marile găuri negre ale statului român.

Nu lipsesc doar banii. Lipsește voința de a-i lua de acolo de unde trebuie.

Taxe mai mari nu înseamnă automat bani mai mulți

Ciprian Dascălu, economistul-șef al BCR, atrage atenția că majorarea taxelor nu garantează venituri mai mari.

Bulgaria, cu taxe mai mici, colectează mai bine.

Lecția este simplă: nu cota de impozitare salvează bugetul, ci statul care chiar știe să colecteze.

România are nevoie de un contract de seriozitate

România nu mai are nevoie de încă o rundă de vorbe mari.

Are nevoie de un minim contract de seriozitate între partide. Fără populisme, fără pomeni mascate, fără bugete scrise pentru aplauze.

Nota de plată a unei culturi politice

Când o țară ajunge să fie avertizată că poate cădea în „junk”, nu mai vorbim doar despre contabilitate.

Vorbim despre nota de plată a unei întregi culturi politice care a confundat guvernarea cu amanetarea viitorului.