Banca Angliei majorează dobânda, în pofida unei posibile recesiuni

Banca Angliei (BoE) a decis joi să majoreze dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază, şi a avertizat că va continua „să răspundă în forţă, dacă va fi necesar” la inflaţie, chiar dacă economia intră în recesiune, transmite Reuters.

Cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară de la BoE au votat 5 la 4 pentru majorarea dobânzii de referinţă de la 1,75% până la 2,25%, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2008.

Această majorare a costului creditului cu 50 de puncte de bază decisă de BoE era aşteptată de majoritatea economiştilor intervievaţi de Reuters, în condiţiile în care băncile centrale se grăbesc să majoreze costului creditului pentru a ţine sub control explozia preţurilor.

Banca Angliei estimează că economia britanică se va contracta cu 0,1% în trimestrul trei din 2022, parţial în urma zilei libere din 19 septembrie pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Şi în trimestrul doi s-a înregistrat un declin al PIB-ului Marii Britanii.

„Dacă perspectivele sugerează presiuni inflaţioniste mai persistente, inclusiv pe segmentul cererii, Comitetul de politică monetară va răspunde în forţă, dacă va fi necesar”, se arată în comunicatul Băncii Angliei.

Instituţia se aşteaptă ca în octombrie inflaţia să atingă nivelul de vârf de aproape 11%, după ce luna trecută estima un nivel de 13,3%. De asemenea, inflaţia va rămâne în următoarele luni peste 10%, avertizează Banca Angliei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...