BCR, profit de 1,14 miliarde de lei, la nouă luni

Publicat: 02 nov. 2021, 11:28, de Otilia Caloian, în Business
BCR, profit de 1,14 miliarde de lei, la nouă luni
Sergiu Manea , CEO BCR

Banca Comercială Română a înregistrat, în primele luni ale anului, un profit net de 1,14 miliarde de lei, în creştere cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unui volum de business mai mare, cât şi a alocării de costuri cu riscuri mai reduse.

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 1,14 miliarde de lei (232,5 milioane de euro) în primele nouă ale anului. În aceeași perioadă a anului trecut, BCR a obținut un profit net mai mic cu 35%, în valoare de 845,8 milioane de lei (175,2 milioane de euro), informează un comunicat al băncii. „Scopul nostru este de a acţiona ca o ancoră care dă siguranţă economiei, atât prin sprijinirea programelor garantate de stat şi a fondurilor europene, cât şi prin soluţii personalizate de finanţare. Există proiecte, idei şi dorinţă de dezvoltare, precum şi nevoia de modernizare şi evoluţie, aşa cum există oameni bine pregătiţi. Dovadă sunt cele peste 4.000 de companii finanţate anul acesta, o treime dintre credite fiind investiţii, precum şi semnarea acordului de colaborare dintre BCR şi ROREG pentru a accelera atragerea investiţiilor din fonduri europene pentru România SA şi România SRL”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Totodată, rezultatul operaţional al BCR s-a majorat cu 12,3%, până la 1,57 miliarde de de lei (321,0 milioane de euro) în primele 9 luni din 2021, de la 1,4 miliarde de de lei (290,8 milioane de euro) în perioada similară din 2020, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi a unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venituri din comisioane de 620 milioane de lei

Venitul net din comisioane a crescut puternic, cu 23,6%, până la 620 milioane de lei (126,2 milioane de euro), determinat de un volum mai mare de tranzacţii, informează comunicatul băncii.

Venitul net din dobânzi a crescut uşor cu 1,1% până la 1,797 miliarde de lei (366,0 milioane de euro), de la 1,778 miliarde de lei (368,5 milioane de euro) în primele nouă luni din 2020, determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

De asemenea, rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 4,2%, până la 267,4 milioane de lei (54,4 milioane de euro), în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute. Venitul operaţional a crescut cu 6%, până la 2,776 miliarde de lei (565,3 milioane de euro), determinat de un volum de business mai mare.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1,2 miliarde de lei (244,3 milioane de euro) după primele nouă luni din 2021, în scădere cu 1,2% mai ales ca urmare a impactului pozitiv din deconsolidarea subsidiarei CIT One şi optimizarea reţelei de sucursale retail, cât şi datorită contribuţiei anuale uşor mai mici în 2021 la fondul de garantare a depozitelor.

Credite de peste 46 miliarde de lei

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 8,3% până la 46,573 miliarde de lei (9,413 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2021, de la 43,002 miliarde de lei (8,833 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşteri atât în creditarea retail (+6,1% faţă de decembrie 2020, până la 26,716 miliarde de lei), cât şi în cea corporate (+12,1% faţă de decembrie 2020, până la 19,701 miliarde de lei).

De asemenea, depozitele clienților  au crescut cu 1,2% până la 65,667 miliarde de lei (13,272 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2021, de la 64,876 miliarde de lei (13,326 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşterea depozitelor retail (+1,9% faţă de decembrie 2020, până la 44,589 miliarde de lei), în timp ce depozitele corporate au scăzut cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2020 până la 19,468 miliarde de lei.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele