Bebeluș născut în avion

Publicat: 23 mai 2022, 00:01, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Bebeluș născut în avion
bebeluș

Născut la înălțime. La propriu. Așa se poate spune, doar în câteva cuvinte, despre un bebeluș care tocmai a venit pe lume. Și asta pentru că s-a născut într-un avion Frontier Airlines care zbura de la Denver la Orlando, Florida.

Mama, după cum arată pe pagina sa Frontier Airlines, a intrat, deși nu era momentul, în travaliu. Desigur, nimic din ce era în avion n-a mai fost la fel. Emoții, strigăte, presiune. Altfel de turbulențe. În avion, niciun medic.

Pasagera care urma să nască a fost ajutată de însoțitoarea de zbor Diana Giraldo să ajungă la toaletă. Acolo, într-un spațiu și în niște condiții nu tocmai propice unei nașteri, s-a născut copilul. Sexul lui nu a fost făcut public.

Căpitanul Chris Nye, cel care pilota avionul, a declarat că aeronava a fost deturnată pe aeroportul Pensacola din Florida, unde mama și copilul au fost debarcați pentru a primi cuvenitele îngrijiri medicale. Apoi, avionul și-a continuat zborul spre Orlando. Copilul care s-a născut în avion e bine și e ținut sub observație medicală.