BEC a publicat lista candidaților la europarlamentare! 15 alianțe și partide se bat pentru voturile românilor

Publicat: 11 apr. 2024, 16:30, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
BEC a publicat lista candidaților la europarlamentare! 15 alianțe și partide se bat pentru voturile românilor
BEC a publicat lista candidatilor la europarlamentare

Biroul Electoral Central a publicat lista candidaților la alegerile europarlamentare din data de 9 iunie și astfel am aflat că 15 alianțe și formațiuni se bat pentru voturile românilor. Sunt însă și 7 independenți.

Lista candidaților la europarlamentare, alegeri care vor fi organizate pe data de 9 iunie odată cu alegerile locale, conține 15 formațiuni politice și șapte independenți care se bat pentru voturile românilor. Așa reiese din datele făcute publice de Biroul Electoral Central.

BEC a publicat lista candidaților la europarlamentare

Aceste partide și-au depus candidaturile pentru alegerile europarlamentare până în 10 aprilie, când s-a încheiat perioada de înregistrare a candidaturilor, a anunțat joi Biroul Electoral Central (BEC).

Biroul Electoral Central anunță că urmează să se pronunțe privind admiterea sau respingerea candidaturilor depuse, după parcurgerea tuturor etapelor.

„Potrivit Hotărôrii Guvernului n r. 199/2024 privind aprobarea calendarului actiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și la alegerile pentru autoritătile administratiei publice locale din anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 29 aprilie 2024”, se arată într-un comunicat al BEC.

Iată, conform documentului citat, lista candidaturilor depuse și înregistrate la BEC pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie 2024:

Formațiuni politice

  1. Alianța Electorală PSD PNL
  2. Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei
  3. Alianța România Socialistă
  4. Alianța AUR
  5. Partidul S.O.S. România
  6. Partidul Alternativa Dreaptă
  7. Partidul Diaspora Unită
  8. Partidul Umanist Social Liberal
  9. Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER)
  10. Partidul Oamenilor Liberi
  11. Uniunea Democrată Maghiară din România
  12. Partidul România Mare
  13. Partidul Noua Românie
  14. Partidul Patrioților
  15. Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache

Candidați independenți

  1. Jurma Paul-Octavian
  2. Pîrvănescu Paula-Marinela
  3. Gheorghe Vlad-Dan
  4. Mustățea Ilie-Cătălin
  5. Ștefănuță Nicolae-Bogdănel
  6. Mîndru Petru
  7. Șoșoacă Dumitru-Silvestru.