Beny Steinmetz a fost eliberat de autoritățile din Cipru

Publicat: 07 sept. 2023, 13:30, de Daria Diaconeasa, în ESENȚIAL , ? cititori
Beny Steinmetz a fost eliberat de autoritățile din Cipru

Miliardarul israelian Beny Steinmetz a fost condamnat la cinci ani de închisoare în România, dar a fost eliberat condiționat după ce a fost reținut în Cipru. El va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România.

Purtător de cuvânt al lui Steinmetz a declarat că miliardarul va fi eliberat imediat pe cauțiune, în așteptarea confirmării ridicării mandatului european de arestare. Beny Steinmetz a fost arestat în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat și în alte țări europene sub același mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.

Mandatul european de arestare a fost emis la data de 12 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Braşov. Omul de afaceri a fost condamnat la cinci ani închisoare în România, în decembrie 2020, în dosarul Ferma Băneasa.

Salută decizia (de a fi eliberat din custodie în Cipru – n.r.), deoarece rămâne încrezător că justiţia din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu concluzia la care Grecia, Italia şi Interpol au ajuns în trecut”, a mai adăugat acesta.

Beny Steinmetz a fost implicat și într-un caz separat în Elveția, unde a fost condamnat pentru corupție într-un caz legat de permisele de explorare a minereului de fier din Guineea.