Berlinul va naționaliza 240.000 de locuințe. Peste 56% dintre alegători au votat pentru, la referendum

Publicat: 27 sept. 2021, 18:15, de Mihaela Verdes, în Internațional , ? cititori
Berlinul va naționaliza 240.000 de locuințe. Peste 56% dintre alegători au votat pentru, la referendum

Berlinezii au spus „Da”, la referendumul asupra naționalizării a mii de unități locative, deținute de marii proprietari imobiliari. Peste 56%  dintre votanți au fost în favoarea măsurii. Sunt vizate aproximativ 240.000 de apartamente.

Alegătorii din capitala Germaniei au votat, la referendum, forțarea companiilor imobiliare mari să vândă majoritatea locuințelor aflate în posesie. Scrutinul a avut loc simultan cu alegerile legislative din weekend.

Pentru „da” au optat 56,4% dintre berlinezi, în timp ce 39% dintre voturi au fost negative. Referendumul nu a avut caracter obligatoriu.

Acest vot permite Senatului de la Berlin să elaboreze o lege, care să permită exproprierea companiilor imobiliare care dețin peste 3.000 de unități locative. Companiile ar fi recompensate pentru proprietăți la o rată „mult sub valoarea de piață”, potrivit campaniei, iar apartamentele ar fi transformate în locuinţe publice.

Sunt vizate aproximativ 240.000 de apartamente

Costul răscumpărării apartamentelor ar urma să fie rambursat în timp de către chiriaşi. În acest fel, chiriile ar scădea, deoarece închirierea locuinţelor nu ar mai fi axată pe obţinerea de profit.

Legea ar putea fi fi unul dintre cele mai radicale răspunsuri europene la îmbogăţire şi la creşterea preţului locuinţelor. În plus, ar reda circuitului social circa 240.000 de apartamente, potrivit Euronews.

Capitala, cu o populație de aproximativ 3,6 milioane de oameni, suferă de o criză a locuințelor. Jumătate dintre germani stau cu chirie, iar prețurile acestora s-au dublat din 2009.

 „Cei care au salarii mici sunt mulţi şi deja plata chiriei devine o povară mult prea mare pentru ei. 80-85% dintre berlinezi sunt chiriaşi, ceea ce înseamnă că o majoritate covârşitoare a locuitorilor oraşului se confruntă cu această realitate socială.

Şi, spre deosebire de alte oraşe, Berlinul nu este atât de segregat din punct de vedere economic. Faptul că oameni din diferite categorii sociale trăiesc în aceleaşi cartiere face parte din identitatea acestui oraş şi este ceea ce îl face atât de interesant”, a explicat Kalle Kunkel, activist în cadrul campaniei de expropriere.

Trei mari proprietari imobiliari, afectați de acest vot

Referendumul a avut loc după ce Curtea Constituțională a Germaniei a anulat un plafon al chiriei, introdus în capitală de către coaliția de stânga de guvernământ.

Gigantul imobiliar Deutsche Wohnen deține aproximativ 113.000 de unități locative în capitala Germaniei. A fost principala țintă a campaniei referendumului. Sunt și alte companii vizate, cum ar fi Vonovia și Pears Group.