Bisericile, mai aproape de soare! Tocmai s-a lansat programul cu un buget uriaș

Publicat: 08 mart. 2024, 11:45, de Cristian Matache, în ESENȚIAL , ? cititori
Bisericile, mai aproape de soare! Tocmai s-a lansat programul cu un buget uriaș

Bisericile vor să devină prietenoase cu mediul. Statul oferă ajutor parohiilor care vor să-şi instaleze panouri fotovoltaice.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat astăzi, la Bacău, în comuna Măgirești, lansarea Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice destinate unităților de cult, instituțiilor și autorităților publice din sistemul național de asistență socială, precum și entităților non-profit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale.

Programul, cu un buget de 250 de milioane de lei, oferă finanțare de până la 1.000.000 de lei pentru fiecare beneficiar, acoperind 100% din costurile eligibile. Ministrul Fechet a declarat că acest program reprezintă o oportunitate pentru instituțiile religioase, entitățile din sistemul de asistență socială și organizațiile non-profit de a implementa soluții de energie regenerabilă.

El a subliniat că impactul acestui program depășește reducerea emisiilor de carbon, aducând beneficii în reducerea facturilor pentru utilități și îmbunătățirea serviciilor sociale oferite comunităților. Finanțarea este integrală, iar beneficiarii nu trebuie să contribuie financiar la proiectele propuse.

Programul este destinat unităților de cult, instituțiilor publice și autorităților locale din domeniul asistenței sociale, precum și organizațiilor non-profit acreditate. Cheltuielile eligibile includ achiziția, montajul și punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice, precum și cheltuielile pentru consultanță și proiectare.

Înscrierea în program se realizează prin intermediul unei aplicații informatice furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar finanțarea maximă este de 1.000.000 de lei pentru un sistem cu puterea maximă de 200 kW.

Termenul de implementare a proiectului este de cel mult 18 luni de la semnarea contractului de finanțare, iar participanții pot depune o singură cerere de finanțare pentru fiecare imobil în cadrul unei sesiuni de înscriere.