Bogdan Aurescu: Țara noastră este pregătită să coopereze activ cu structurile OCDE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a reconfirmat, într-o întrevedere cu noul secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, angajamentul politic al Guvernului României şi larga susţinere din partea forţelor politice şi a societăţii româneşti faţă de obiectivul strategic al aderării ţării noastre la OCDE cât mai curând posibil.

Ministrul Aurescu a avut sâmbătă, în marja participării la Forumul Diplomatic de la Antalya, o întrevedere cu noul secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, care şi-a preluat oficial mandatul la 1 iunie. În continuarea discuţiei telefonice avute cu oficialul OCDE la 15 aprilie, după nominalizarea în funcţie a acestuia, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul României pentru ca, pe durata mandatului noului secretar general, OCDE să-şi consolideze rolul determinant în configurarea politicilor economice globale şi în identificarea celor mai potrivite soluţii la provocările cu care se confruntă economia lumii, inclusiv la cea privind relansarea economică post pandemică, precizează MAE într-un comunicat.

Ministrul Bogdan Aurescu a confirmat că autorităţile române împărtăşesc priorităţile noului secretar general al OCDE şi că ţara noastră este pregătită să coopereze activ cu structurile OCDE şi să sprijine demersurile secretarului general în dosarele de actualitate de pe agenda organizaţiei.

Țara noastră împărtăşeşte acelaşi sistem de valori cu organizația

Şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul politic al Guvernului României şi larga susţinere din partea forţelor politice şi a societăţii româneşti faţă de obiectivul strategic al aderării României la OCDE cât mai curând posibil. Aurescu a salutat decizia secretarului general de a plasa extinderea organizaţiei ca domeniu principal de acţiune în perioada următoare şi a discutat cu acesta perspectivele de progres concret pe acest subiect.

Trecând în revistă contribuţiile recente ale României la activitatea OCDE, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că ţara noastră împărtăşeşte acelaşi sistem de valori cu organizaţia şi a reiterat argumentele care susţin soliditatea candidaturii noastre, precum şi eforturile constante ale României de amplificare şi diversificare a cooperării cu structurile de lucru ale organizaţiei, mai arată MAE, conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

EXCLUSIV. Cutremur în masoneria română: Radu Bălănescu exclus definitiv din Marea...

Scandalurile din ultima perioadă au escaladat atât de mult încât Marea Lojă Națională din România a devenit un circ ambulant unde rolul dresorului este...