Bojdeuca lui Creangă și nemulțumirea românilor: un cocktail cu iz de provincialism

Cu nu multă vreme în urmă, internetul era pur și simplu stupefiat de o arătare din altă lume. Casa humuleșteanului Creangă devenise un fel de airbnb gigea, de genul celor pe care le închiriezi cu 2-300 de euro pe noapte când ai treabă prin Iași.

Dincolo de faptul că, într-adevăr, autenticul acestui obiectiv de patrimoniu fusese alungat cu desăvârșire dinăuntru, mai multe lucruri mi-au atras atenția:

Unul, furia cumplită a oamenilor, o furie atât de mare încât ai fi zis că respectivii fac pelerinaje la Bojdeuca lu Creangă mai ceva decât la Arsenie Boca. Dar nu e cazul, sau eu, cel puțin, când am fost acolo nu i-am văzut.

Al doilea, faptul că această furie era pe undeva ipocrită: sunt nenumărate clădiri în București, poate nu cu aceeași importanță culturală, dar care au fost sluțite, pur și simplu, în urma renovării. Inutil, s-o spun, în cazul lor aproape nimeni, sau prea puțini au făcut scandal și nu s-a legat nimeni cu lanțuri de ele ca să le fie păstrat spiritul.

E cunoscut de altfel, ca să nu spună lumea că nu dau exemple, cazul imobilului din str. Șerban Vodă, nr. 18-20, sector 4, amplasat în perimetrul Zonei Construite Protejate nr. 87, -„Principatele Unite”, care, odată terminate lucrările de refacere a fațadei, arăta de parcă ziceai că e un coafor de periferie. Dar mai sunt, desigur, și multe altele.

Revenind la primul punct, remarc că, pe undeva, această nemulțumire veșnică a noastră, cu privire la orice, e periculoasă.

Un exemplu în acest sens: Dominic Fritz, primarul Timișoarei, cântă la pian imnul României. Imediat, apar nemulțumiții: bă, ce caută ăsta bă să cânte imnu’ României? Să-l cânte pe-al lui, în țara lui! Băi, serios? Pe lângă faptul că omul practic aduce un omagiu României prin faptul că vorbește atât de bine limba română, nici când cântă la pian imnul țării nu e bine? Băi, pe bune acum, n-ar fi mai bine să se sinucidă direct pentru vina de a nu se fi născut român?  

La fel ca și celebra discuție despre beculețele de Crăciun. Că Nicușor le-a scos, le-a tăiat, că nu știu ce le-a făcut. Băi, omul ți-a pus un brad de 30 de metri în Piața Constituției. Beculețe sunt, câte vrei, asta dacă ai ochi să le vezi. Ce vrei, mai exact? Sau, nu cumva, nu sunt bune pentru că sunt puse de el? Cred mai degrabă în varianta asta.

În fine, exemplele pot continua mult și bine, ideea e alta. Hai, frate, să fim nemulțumiți, dar să fim nemulțumiți cu discernământ, nu știu cum să zic. Hai să avem o măsură și în nemulțumirea asta, că altfel știi cum e vorba: nemulțumitului i se ia darul. Nemulțumitului de profesie, desigur, așa cum îi șade bine românului.

Revenind la Bojdeuca lui Creangă. Sigur, da, e o oroare ce au făcut oamenii ăia acolo, în frunte cu Costel Alexe. Apropo, omul la bază e meteorolog. Meteorolog! Dar lăsând asta la o parte, tu, ca cetățean, nu poți să te pui într-o poziție în care să devii isteric, mai ales că subiectul nu reclamă isterie. Reclamă argumente, reclamă dezbatere, dar nu isterie. Care e patima din faptul că bojdeuca lui Creangă, un obiectiv cultural la care, repet, nu se înghesuie nimeni, a fost transformată în ceva de neprivit? Dacă e atât de grav, încă o dată, de ce nu ne ultragiem la toate ororile refăcute fără niciun fel de considerație cu privire la spiritul în care au fost construite și de care toate orașele României sunt pline?  

Închei prin a spune că toată această sfadă ieftină îmi lasă impresia unui provincialism îngrozitor, și când spun provincialism mă gândesc la caractere provinciale, nicidecum la oameni veniți din orașe mici în cele mai mari. Iar asta pentru că doar caracterele provinciale urlă, se trag de păr, înjură, scuipă, și, nu în ultimul rând, își dau cu părerea despre orice. 

Oricând și oriunde vedeți aceste condiții întrunite, prin urmare, puteți fi sigur/ă că e vorba despre un astfel de caracter. Iar părerea unui astfel de caracter despre Bojdeuca lui Creangă, scuzată fie-mi impresia, practic nu contează. 

Mai multe articole...

Cele mai citite articole