La ce funcție cheie râvnește Ilie Bolojan
Premierul demis de Parlament, Ilie Bolojan, a pregătit o manevră prin care vrea să rămână la butoane. Mai exact, acesta vrea să ocupe o funcție-cheie în politica românească de unde poate să tragă sforile. Ținta ar fi una clară: să manevreze chiar suspendarea președintelui Nicușor Dan.
Ilie Bolojan ar vrea să revină la șefia Senatului după demiterea din Guvern
În echipa de guvernare propusă de Siegfried Mureșan, actualul președinte al Senatului Mircea Abrudean, ar urma să ocupe fotoliul de ministru al Afacerilor Interne.
În cazul în care Mircea Abrudean va fi investit ca ministru de Interne, funcția de președinte al Senatului va rămâne vacantă. Potrivit informațiilor noastre, cel care râvnește la această funcție este premierul demis Ilie Bolojan, care a mai ocupat fotoliul de președinte al Senatului în perioada 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025, adică înainte de a ajunge premier.
Rămâne de văzut dacă PSD și AUR acceptă revenirea lui Bolojan la Senat: mutarea ar ținti suspendarea lui Nicușor Dan și interimatul la Cotroceni
Rămâne de văzut dacă, PSD, AUR și celelalte partide care nu fac parte din coaliția de guvernare PNL-USR-UDMR vor fi de acord ca Ilie Bolojan să revină la conducerea Senatului.
De fapt, prin revenirea la șefia Senatului, Ilie Bolojan speră că va putea să-l suspende pe Nicușor Dan și, astfel, să rămână președintele interimar al României după care să fie chiar ales ca șef al statului. Nu ar fi prima oară când Bolojan ajunge să fie președinte interimar.