Burduja: Intenţionăm să păstrăm schema de plafonare-compensare a facturilor până în 2025

Publicat: 25 ian. 2024, 07:02, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Burduja: Intenţionăm să păstrăm schema de plafonare-compensare a facturilor până în 2025
Sebastian Burduja (INQUAM_Photos_Octav_Ganea)

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja are în plan să păstreze schema de plafonare-compensare a preţurilor din energie până în martie 2025.

„Păstrăm schema de plafonare-compensare, deci preţuri plafonate la românul de rând şi la firmele românești. Schema a asigurat stabilitate pentru clientul final şi pentru furnizori”, a declarat Sebastian Burduja la Prima News, punctând că 5 milioane de gospodării plătesc factura la curent, în medie, 35 de lei, „ceea ce e o sumă rezonabilă, pentru o ţară cu puterea noastră de cumpărare”.

„Intenţionăm să păstrăm schema până în martie 2025”, a continuat Sebastian Burduja.

Totodată, Sebastian Burduja a venit cu completări și a declarat că toată piaţa își dorește ca ieșirea din această schemă să fie una etapizată. O ieșire bruscă nu ar face decât să ducă la creșteri de prețuri.

Datoria Ministerului Energiei, în valoare de 2 miliarde

În ceea ce privește datoria Ministerului Energiei față de furnizori, aceasta este de aproximativ 2 miliarde de lei.

Cu toate acestea, ministrul Energiei a oferit asigurări și a declarat că facturile românilor din iarna aceasta ar putea fi chiar ușor mai mici față de iarna precedentă.

„Dacă prețurile vor scădea în continuare – și dacă nu există evoluții surprinzătoare, ele vor scădea – și facturile românilor vor scădea, iar economia românească va putea reporni aceste capacități care folosesc o cantitate mare de gaz”, a afirmat Burduja pentru B1 Tv.

În plus, ministrul Energiei e de părere că putem trece peste această iarnă folosindu-ne de propiile resurse.

 „Noi, pe cantitățile pe care le avem, trecem iarna numai pe gaz românesc”