Câciu recunoaște că sunt întârzieri la investiții. „Regimul cheltuielilor, destul de bine gestionat”

Publicat: 27 iul. 2022, 14:00, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Câciu recunoaște că sunt întârzieri la investiții.
adrian_caciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, susține că din datele privind execuţia bugetară pe primele şase luni rezultă că efortul de consolidare fiscală ‘prinde concreteţe’, dar este foarte important de menţinut acest trend. El consideră că regimul cheltuielilor a fost unul destul de bine gestionat, dar recunoaște în același timp întârzierile la investiții.

„România are un angajament de reducere a deficitului public, având în vedere că este în procedura de deficit excesiv, iar la primele şase luni are o scădere de 1,15 puncte procentuale. Pe parte de colectare angajamentul este de creştere a colectării cu 0,5 puncte procentuale anual. La primele şase luni avem 0,6 puncte procentuale, iar acest trend trebuie menţinut şi întărit prin operaţionalizarea mai puternică a mecanismelor, care sunt non-incluzive, din punctul nostru de vedere, cu privire la mediul economic onest, adică e-Factura, Business to Business şi Radarul Mărfurilor, dar care ne aduc într-o zonă de onestitate, dacă vreţi, din perspectiva relaţiei contribuabil-stat”, a afirmat Adrian Câciu la începutul şedinţei de guvern.

El a mai precizat că regimul cheltuielilor a fost unul destul de bine gestionat, în pofida provocărilor datorate de crizele succesive cu care se confruntă şi ţara noastră.

„Cheltuielile bugetului general consolidat al statului au crescut în limitele pe care le-am programat şi sub nivelul sau viteza de creştere a PIB-ului nominal, ceea ce, la fel, manifestă o abordare prudentă şi corectă la acest moment asupra finanţelor statului”, a spus Câciu.

Nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor a atras atenția că în semestrul al II-lea al anului trebuie depuse toate eforturile pentru recuperarea întârzierilor din zona de investiţii.

„Şi această chestiune, evident, s-a datorat creşterii destul de puternice a costurilor la materiale de construcţii, iar Guvernul a venit cu actele normative necesare pentru ajustarea contractelor. Aceasta este motivul pentru care s-a întârziat cu realizarea investiţiilor, însă toate recuperările acestea trebuie să le facem în semestrul II, pentru că programul de investiţii este cel mai important, din punctul nostru de vedere, pentru asigurarea multiplicării economice ulterioare”, a afirmat Câciu.

Acesta a arătat că dincolo de cifrele execuţiei bugetare la 6 luni, este necesară continuarea procesului de consolidare fiscală şi pe partea de cheltuieli, dar şi pe partea de venituri.

„Absorbţia de fonduri europene – suntem în recuperare şi semnalul că creşterea de 16,4% pe primele şase luni ne dă încrederea că ceea ce ne-am propus prin programul bugetar anual şi suplimentările spre distribuirea unor programe pentru absorbţia 2014-2020 ne vor ajuta foarte mult pe a doua parte a anului. Este foarte important de menţinut acest trend şi angajament de consolidare fiscală pentru că, repet, România este în procedură de deficit excesiv. Creditorii internaţionali se uită foarte atent la ceea ce înseamnă politica fiscal-bugetară a statului din perspectiva modului în care se face echilibru între venituri şi cheltuieli şi sunt convins că împreună, dacă recuperăm, şi sigur recuperăm şi partea de investiţii, aceste lucruri nu ne vor pune în altă postură. În acest moment nu sunt indicii, dar ce vreau să mai menţionez, că modul în care s-a acţionat de la început, adaptiv, pe fiecare zi, dacă se poate spune aşa, prin măsuri care să răspundă nevoilor societăţii şi nevoilor, mai ales ale economiei şi cetăţenilor, chiar dacă nu au eliminat problemele din societate din perspectiva greutăţilor cu care s-au confruntat cetăţenii şi economia, ci au ameliorat din efectele acestor crize suprapuse, au avut un rol pozitiv din perspectiva menţinerii unui trend de creştere economică”, a mai declarat Câciu.