Când e Black Friday România 2020? Încep cele mai așteptate reduceri ale anului

Publicat: 10 nov. 2020, 07:00, de Eva Mihai, în ACTUALITATE
Când e Black Friday România 2020?  Încep cele mai așteptate reduceri ale anului
Ghid de cumpărături pentru Black Friday

Te întrebi când e Black Friday România 2020, mai ales că trecutul ne-a arătat că reducerile de Black Friday în România ar putea începe mult mai devreme decât în Statele Unite și restul lumii.

Dacă ar fi să ne raportăm la tradiția americană, reducerile de Black Friday încep în ziua de după a patra joi a lunii noiembrie, adică de Ziua Recunoștinței, care este pe 27 noiembrie 2020.

Cel mai așteptat eveniment de cumpărături al anului are loc în România cu două săptămâni mai devreme decât în Statele Unite ale Americii.

Din această pricină, este foarte posibil ca în luna noiembrie să ne bucurăm de două perioade de reduceri care se pot extinde peste ambele weekend-uri sub numele de Black Weekend 2020.

Grafic blackfriday.com

Când începe Black Friday 2020 România?

Mai sunt doar câteva zile până începe Black Friday România 2020. Cele mai mari reducei ale acestui an încep din 13 noiembrie.

De obicei data reducerilor de Black Friday în România este dată de eMag, cel mai mare retailer online din România.

Interesul pentru cel mai așteptat eveniment de cumpărături al anului a crescut de la an la an. Încă de la prima ediție, Black Friday a atras clienți noi care comandă online pentru prima oară datorită prețurilor bune și gamei variate de produse accesibile de oriunde. Anul trecut, 90% dintre români auziseră despre acest eveniment, iar mai mult de 53% dintre aceștia își propuseseră să cumpere cel puțin un produs la ofertă, potrivit Kantar România.

Principalele magazine care participă la Black Friday

Marii retaileri precum Flanco și Altex au dat deja startul reducerilor.

Principalele magazine care participă la Black Friday România 2020

Ce este Black Friday?

Black Friday, tradus în română „Vinerea Neagră”, este un eveniment ce are loc anual la finalul lunii noiembrie și prin care magazinele oferă spre vânzare produse la reduceri cu prețuri mult mai mici față de restul anului.

Marii retaileri s-au adaptat la pandemie

În plină pandemie, marii retaileri au ajuns să vândă la ofertă teste pentru COVID, măști sau alte produse necesare în această situație.

Evident, fiind un an atipic, cu o pandemie care face ravagii printre cumpărători, eMag lansează și produse în consecință. Mai exact, teste RT-PCR pentru depistarea coronavirusului la 199 de lei, aproape jumătate decât costă în mod normal.

Autor