Când va adera România la Spațiul Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit despre aderarea României la Spațiul Schengen. El spune că este necesar să existe acceptul statelor membre și mai ales un consens politic.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat și faptul că în prezent există un efort de reformare. El a reiterat faptul că România a fost deja certificată, în trecut, ca îndeplinind toate criteriile de aderare. Ministrul Afacerilor Externe a vorbit despre cât de important este un consens politic la aderarea României la Spațiul Schengen. „Întotdeauna m-am ferit să dau termene sau să proiectez așteptări care nu sunt productive. Cred că este foarte important ca mai întâi să se producă efortul diplomatic, să se obțină rezultate, și apoi să le putem anunța public. România este pregătită să intre din 2011.

Există eforturi de revizuire a spațiului Schengen

Din punct de vedere tehnic, România a fost certificată ca îndeplinind toate criteriile. Pe de altă parte, am constatat în această perioadă de pandemie cât de importantă este menținerea integrității pieței interne și a unei funcționalități a circulației bunurilor, serviciilor și persoanelor, a explicat ministrul, la Antena 3. Ministrul Afacerilor Externe a mai explicat că, în prezent, există eforturi de revizuire a spațiului Schengen, în vederea modernizării și eficientizării lui.

La acest moment există un efort de reformare a Spațiului Schengen pentru a fi mai eficient. România este pe deplin implicată în acest efort de negociere a modernizării spațiului Schengen.Noi considerăm că reforma Spațiului Schengen nu este incompatibilă cu o reformă a Spațiului Schengen, inclusiv cu România și Bulgaria. Trebuie să ne concentrăm în perioada următoare pentru a obține decizia politică unanimă a tuturor statelor membre”, a mai declarat Bogdan Aurescu.

  1. Cu o politica tiganeasca , cu un copy paste de buzunar si un titlu de docttore” nu vei aduce prosperitate a natiunii.
    Cu siguranta zilei de astazi si cea de maine TU te uiti spre shengen cu mare drag si mare respect dar momentan cu ai tai actuali politicieni… privesti spre schengen ca boul la poarta noua fara o curatenie de sine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...