Când va fi adus în țară trupul Roxanei Donisan, românca omorâtă de un rechin în Egipt

Publicat: 08 iul. 2022, 08:59, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Când va fi adus în țară trupul Roxanei Donisan, românca omorâtă de un rechin în Egipt

Trupul Roxanei Donisan, românca omorâtă de rechin în Egipt săptămâna trecută, ar urma să fie adus în țară, vineri, după care va fi transportat la Suceava, unde va fi înmormântată.

Ambasada României din Egipt le-a transmis părinților Roxanei că astăzi ar trebui să ajungă în țară trupul femeii, găsită fără viață într-un golf din stațiunea Sahl Hasheesh, duminica trecută, la două zile după ce nu mai fusese văzută în hotel.

Transportul poate fi efectuat doar cu acordul procurorilor egipteni, care se pare că a fost obținut. Cât despre costuri, acestea sunt acoperite de o firmă internatională de asigurări.

Odată sosit la București, pe aeroportul Otopeni, trupul va fi transportat la Suceava de o firmă de pompe funebre și depus la o capelă din Suceava.

Cadavrul româncei a fost descoperit la câteva ore după un atac în care a murit o turistă din Austria în vârstă de 68 de ani. Cele două au fost atacate de rechini Mako (cel mai rapid rechin din lume) pe plajele Egiptului de la Marea Roșie, la sud de orașul Hurghada.

Roxana, care împlinise recent 44 de ani, lucra la ANAF Suceava, era necăsătorită și plecase singură în concediu. De altfel, era a treia oară când își petrecea vacanța, sfârșită într-un mod atât de tragic, în Hurghada.

În zonă ar fi avut loc mai multe atacuri ale rechinilor asupra turiștilor, iar multă lume face legătura între acestea și incidentul petrecut în urmă cu câteva săptămâni, când o navă care venea din Sudan spre Egipt, încărcată cu peste 15.000 de oi, s-a scufundat în zona Safaga. Leșurile animalelor ar fi atras rechinii, în zonă, iar de aici și până la atacul asupra oamenilor n-a mai fost decât un pas.

Citește și Ultimele clipe ale Roxanei Donisan, povestite de tatăl ei. “N-a avut nimeni curajul să sară în apă să o salveze”