Cătălin Predoiu și reabilitarea de lux: un hotel pentru relaxarea polițiștilor

Publicat: 24 ian. 2024, 11:03, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Cătălin Predoiu și reabilitarea de lux: un hotel pentru relaxarea polițiștilor
Cătălin Predoiu și reabilitarea de lux: un hotel pentru relaxarea polițiștilor

Un breaking news mai mititel ne informează despre planurile ambițioase ale lui Cătălin Predoiu, care vrea să ofere polițiștilor relaxarea pe care o merită – prin reabilitarea hotelului „Meridian”, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Mai precis, Centrul de Pregătire și Refacere/Recuperare a capacității de muncă ,,Meridian” din stațiunea Mamaia. Inițiativa sună nobil la prima vedere, dar provoacă și niște întrebări.

Construit acum mai bine de 50 de ani, hotelul din stațiunea Mamaia se află într-o stare deplorabilă, este clasificat în clasa de risc seismic III, conform unor expertize tehnice din 2019 și 2022. Predoiu pare să considere că o sumă estimată la 240.000 de lei cu TVA ar fi suficientă pentru demararea proiectului de a-i aduce strălucirea de altădată. Ca să fie mai clar, bănișorii menționați sunt dedicați achiziționării studiului de fezabilitate, nu reabilitării propriu-zise a complexului „Meridian”.

Demersul a început, deci, cu o licitație pentru elaborarea unui studiu DALI, menit să decidă dacă proiectul este „fezabil și economic”. Suntem tentați să ne întrebăm cum poate fi fezabil un proiect de reabilitare pentru un hotel în clasa de risc seismic III, fără o alocare bugetară corespunzătoare.

În ciuda condițiilor tehnice precare, Predoiu pare să aibă încredere că acest hotel, trecut prin diverse modernizări între 2010 și 2017, este locul ideal pentru polițiștii epuizați de încleștarea zilnică cu răufăcătorii. Să zicem că există toate resursele bugetare pentru a reabilita complexul „Meridian”. Totuși, această inițiativă pare să facă parte dintr-un plan mai amplu de a-i recompensa pentru eforturile lor. Și aici vine cea mai grea întrebare: care eforturi? Sau este doar o încercare de a crea, sieși și instituției, o imagine pozitivă în ochii opiniei publice? Pentru că, da, e mare nevoie de imagine bună când vorbim despre Ministerul de Interne, Poliție și toți cei care se prefac, uneori cu talent, că ne păzesc.

Și încă o întrebare grea: ar putea fi absența unui spațiu de recuperare și relaxare motivul pentru care nici domnia sa nici Poliția Română nu performează la nivelul așteptărilor noastre?

Ar mai fi și întrebarea cu iz etic, cea care vizează buna-credință atunci când e vorba de cheltuirea banului public. O punem, în treacăt, deocamdată proiectul are parte de suficientă transparență.

În concluzie, planul domnului Cătălin Predoiu de reabilitare a hotelului polițiștilor din Mamaia rămâne un mare semn de întrebare. Oftăm adânc și o punem:

Asta să fie oare prioritatea de moment a Ministerului de Interne?