Câți bani toacă ministrul Daea în “Caravana Cunoașterii” și cine profită

Anul 2023 a început în forță la Ministerul Agriculturii cu organizarea conferințelor regionale “Caravana Cunoașterii”, în scopul promovării Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027, manifestări care străbat țara în lung și-n lat. Cum evenimentele sunt destul de dese și participarea numeroasă, toată lumea se întreabă cine a pus mâna pe contract și de câți bani este vorba.

Potrivit informațiilor furnizate Ziarului Puterea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), de acțiunile de informare și publicitate a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale din România se ocupă firma Avangarde Business Group, deținută de Adrian și Raluca Cristina Eftimie, cu care a fost încheiat un contract în 18 septembrie 2020 în sumă de 1.939.091,20 lei. Firma a fost declarată câștigătoare în urma unei licitații deschise care a avut loc în anul 2019.

MADR arată că pentru punerea în aplicare a politicilor europene la nivelul României, instituția are la dispoziție fonduri europene pentru asigurarea publicității în legătură cu sprijinul financiar oferit de către Uniunea Europeană, respectiv pentru diseminarea normelor și a cerințelor specifice privind accesul la finanțare către beneficiari și potențiali beneficiari, organizații profesionale, parteneri economici și sociali și de mediu și alți actori din domeniu.

Astfel, în măsura de Asistență Tehnică din Programul Național de Dezvoltare Rurală este rezervată o sumă din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală care este destinată acțiunilor de informare și publicitate a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale din România.

Concret, MADR prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, a încheiat cu Avangarde Business Group SRL, în data de 18.09.2020, contractul de servicii cu nr. C/20/1/0/S/0/19/3/0/20/0/00.18/S0, având o valoare  maximă de 1.939.091,20 lei.

Ce presupune contractul

Contractul prevede organizarea a 24 de conferințe regionale și 3 conferințe naționale, din care au fost organizate, până în prezent (n.red. 20 ianuarie), un număr de 7 conferințe, din care șase regionale și una națională, urmând ca, în perioada următoare, să fie organizate și alte conferințe, se arată în informațiile furnizate Ziarului Puterea de MADR.

Conferințele naționale prevăd participarea unui număr de 200 de persoane, în timp ce la conferințele regionale pot participa 100 de persoane interesate.

La evenimente sunt eligibili să participe fermieri, reprezentanţi ai autorităţilor competente naţionale, regionale, locale, organizaţii ale societăţii civile, parteneri economici şi sociali, inclusiv parteneri din domeniul protecţiei mediului sau având responsabilităţi pentru promovarea egalităţii şi nediscriminării.

Avangarde Business Group SRL este firma care a câștigat contractul de achiziție publică atribuit în urma licitației deschise  CN 1017901/25.12.2019 organizată în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice în România la momentul lansării procedurii de atribuire, mai precizează MADR.

Câștigătorul a fost desemnat în urma desfășurării procesului de evaluare, criteriul de atribuire fiind „Cel mai bun raport calitate-preț”, aplicat ofertelor admisibile, luându-se în considerare informațiile prezentate de ofertanți, menționează ministerul.

Cheltuieli decontate pentru participanți

În baza contractului aflat în implementare se pot deconta următoarele cheltuieli:

  • transport pentru toți participanții la eveniment,
  • coffee break și prânz în ziua evenimentului,
  • cazarea, micul dejun și cina se pot deconta pentru un număr prestabilit de participanți care vin de la distanțe mai mari de 50 km față de locul desfășurării evenimentului, se mai arată în răspundul primit de la MADR.

Cine sunt acționarii Avangarde

Acționarii Avangarde Business Group SRL sunt Eftimie Adrian (50%) și Eftimie Raluca Cristina (50%). Obiectul principal de activitate ale firmei, înființate în anul 2013, este activități de servicii suport pentru învățământ.

În 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 5,6 milioane lei, la un profit de 1,5 milioane lei și datorii de 430 297 lei. Societatea avea 8 angajați.

Cea mai mare cifră de afaceri a fost obținută în 2019, când a fost atins un nivel de 8 milioane lei și un profit de 1 milion lei.

Citește si Momeli din pâine și antigel, soluția fermierilor pentru a scăpa de rozătoarele de pe câmp

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...