CCR a admis sesizarea asupra Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea asupra Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, stabilind că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său.

Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari de la PNL. Pe 6 mai anul trecut, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament stipulează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...
Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...