CCR a decis: Iordache „altă întrebare” (PSD) și senatorul Dircă (USR) rămân șefi la Consiliul Legislativ

Publicat: 18 nov. 2020, 16:40, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
CCR a decis: Iordache „altă întrebare” (PSD) și senatorul Dircă (USR) rămân șefi la Consiliul Legislativ
ccr

Deputatul Florin Iordache (PSD), ex ministru al Justiției cunoscut cu apelativul „altă întrebare”, rămâne președinte al Consiliului Legislativ iar senatorul Ewdard Dircă (USR) va ocupa și el funcția de președinte al unei secții din aceeași instituție. Decizia a fost luată, miercuri, de judecătorii Curții Constituționale.

Aceștia aveau de soluționat contestația depusă de PNL și USR, ce susțineau că alegerea celor doi a fost făcută fără respectarea cadrului legal. Inclusiv unul dintre beneficiari, senatorul Dircă, era de acord cu opinia colegilor săi de nelegalitate. Magistrații au fost însă de altă părere.

Astfel, conform unui comunicat de presă transmis miercuri, CCR a respins, ca neîntemeiate, sesizările de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României privind numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. La fel a procedat și în ceea ce privește numirea lui George Edward Dircă în funcția de președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare a Consiliului Legislativ.

La sfârșitul lunii octombrie a izbunit un adevărat scandal după ce Iordache (PSD) și Dircă (USR) au fost aleși în conducerea Consiliului Legislativ, în condițiile în care niciunul nu ar fi reușit acest lucru fără voturile altei grupări.

USR a negat orice colaborare: „Pentru că am prezentat și am spus foarte clar care este proiectul meu și de ce această instituție este foarte importantă. Cum am obținut voturile, nu știu. Sper că nu am fost moneda unei lupte între PNL și PSD. PNL nu a avut un candidat real și serios pentru această funcție”, a declarat Dircă, în exclusivitate pentru puterea.ro.  

În schimb, Ciolacu a recunoscut că parlamentarii social-democrați l-au sprijinit pe Edward Dircă la conducerea secţiei din cadrul Consiliului Legislativ.

„E dreptul grupului să voteze, noi nu am avut candidat. Atunci am ales din acea listă cu cine e mai bine să votăm”, a declarant atunci Ciolacu.