CCR: Legea avertizorilor de integritate consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestora

Publicat: 13 iul. 2022, 16:15, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
CCR: Legea avertizorilor de integritate consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestora
ccr

Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că legea privind protecţia avertizorilor în interes public, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali au respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public.

În esenţă, arată sursa citată, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui şi a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizaţii.

„Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizaţii, fie prin divulgare publică. Legiuitorul a ales ca activităţile de raportare internă/externă şi divulgare publică să se realizeze succesiv, şi nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât şi starea de legalitate în care aceasta trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii şi fără a aduce atingere dispoziţiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală”, se precizează în comunicat.

Asemenea reguli procedurale, spune instanţa constituţională, nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate şi să îl responsabilizeze în activitatea desfăşurată.

„Stabilirea unei proceduri în realizarea activităţii de raportare/divulgare publică a informaţiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum şi delimitarea în funcţie de criterii obiective a unor etape aferente acestei activităţi nu aduc atingere protecţiei juridice a avertizorului de integritate”, indică CCR.

Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.