Ce este ROBOR? Vorbim zilnic de el, dar cine-l calculează și cum îi afectează pe români creșterea lui

Publicat: 18 feb. 2022, 08:00, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Ce este ROBOR? Vorbim zilnic de el, dar cine-l calculează și cum îi afectează pe români creșterea lui

Zilnic primim comunicate cu valoarea indicelui ROBOR. Ieri, de exemplu, una dintre știrile zile era că ROBOR la trei luni a crescut la 3,56%. Doi dintre cei mai importanți bancheri ai României, Adrian Vasilescu și Corneliu Cojocaru, ne explică cine și cum calculează acest indice și care este semnificația lui.

ROBOR a fost introdus în anul 2010 și este indicatorul cel mai des utilizat în calcularea dobânzilor creditelor luate în lei în România. Denumirea indicatorului ROBOR vine de la abrevierea termenilor Romanian Interbank Offered Rate. Începând cu luna mai a anului 2019, a fost înlocuit de IRCC la acordarea de împrumuturi cu dobânzi variabile.

“Indicele ROBOR este calculat zilnic către zece bănci comerciale și publicat la ora 11, în fiecare zi”, a explicat, pentru cititorii Puterea.ro, Adrian vasilescu, consilierul pe probleme de strategie al Băncii Naționale  a României (BNR). În ceea ce privește băncile participante, lista cu cele mai performante zece instituții bancare se modifică la fiecare șase luni.

Începând cu luna mai a anului 2019, a fost înlocuit de IRCC la acordarea de împrumuturi cu dobânzi variabile. Așadar, ROBOR are influență doar asupra celor care au accesat credite variabile în lei în perioada 2010-2019.

“ROBOR-ul se calculează zilnic ca medie aritmetică a cotațiilor de rată de dobândă pentru RON, afișate zilnic la ora 11 de zece bănci mari din România, fiind rata de dobândă la care o bancă e dispusă să împrumute bani altor bănci.Din calcul se exclud extremele, cea mai mare și cea mai mică rată a dobânzii, pentru a fi cât se poate de relevant acest indice”, ne-a explicat, la rândul său, consultantul financiar-bancar, Corneliu Cojocaru.

De câte tipuri este indicele de referință ROBOR

În funcție de perioada de timp pe care se calculează ROBOR, avem mai multe tipuri de indici:

  • O zi – ROBOR T/N, O/N
  • O săptămână – ROBOR 1W
  • O lună – ROBOR 1M
  • Trei luni – ROBOR 3M
  • Șase luni – ROBOR 6M
  • Nouă luni – ROBOR 9M
  • Un an – ROBOR 12M

Corneliu Cojocaru: ROBOR este oglinda situației la zi a economiei

“Oglinda situației la zi a economiei o dă ROBOR, care e influențat și de dobânda de referință la care BNR poate să împrumute băncile. Cea mai importantă componenta a dobânzii variabile la un credit este însă marja. Trebuie subliniat totodată că o dobândă mai mică decât inflația e acceptabilă, fiind real negativă”, afirmă Cojocaru. Asta înseamnă că, “față de acum 12 luni, prețurile au crescut, în medie, cu peste 10%. Partea proastă este că oamenii cu venituri mici din salarii și pensii înfruntă de fapt o scădere a puterii de cumpărare mult mai mare, pentru că aceștia achiziționează doar un coș mai restrâns de produse, nu întreaga gamă luată în calcul la stabilirea ratei inflației. Mai mult, cei în vârstâ se aprovizionează, de regulă, de la mici magazine de cartier, în care unele produse de bază au prețuri mai mari decat cele de la marii retaileri”, a conchis Cojocaru.

Care este metoda de calcul a ROBOR

Regulile  privind calcularea și publicarea indicelui zilnic și a indicelui de referință trimestrial, au fost reglementați de OUG nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative și pot fi consultate AICI.

ROBOR la trei luni a ajuns, joi, la 3,56%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 3,56% pe an, de la 3,54% cât a fost miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

O valoare aproape similară a indicelui ROBOR la 3 luni a mai fost consemnată la 6 februarie 2014 (3,57%/an). În data de 17 februarie 2021, acest indice era de 1,54% pe an.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele