La Roma: Ce fel de memorandum au semnat ministrul Sănătății Alexandru Rafila şi omologul italian

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi omologul italian, Roberto Speranza, au semnat, vineri, la Roma, un memorandum de înţelegere care prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniu între România şi Italia.

Memorandumul acoperă de la urgenţe de sănătate publică, pregătire şi intervenţie la gestionarea pandemiei. „În timpul întrevederii, cei doi miniştri au făcut schimb de opinii în ceea ce priveşte modul de gestionare a pandemiei în cele două ţări şi şi-au exprimat speranţa că în lunile următoare, viaţa economică şi socială va reveni la normal cu condiţia ca sistemele de sănătate să fie pregătite pentru a putea răspunde oricăror provocări legate de ameninţări la adresa sănătăţii publice”, se arată într-un comunicat remis presei.

Deplasarea la Roma a ministrului Rafila a avut loc la invitaţia omologului italian. Semnarea memorandumului a fost precedată de o vizită de lucru a ministrului român la „Institutul Superior de Sănătate„, unde au fost puse bazele unei colaborări cu Institutul Naţional de Sănătate Publică din România. „În contextul în care urgenţele de sănătate publică sunt tot mai numeroase şi cu impact asupra vieţii economice şi sociale, dezvoltarea modelelor eficiente de pregătire şi intervenţie între statele membre ale Uniunii Europene este esenţială. Colaborarea este cu atât mai importantă cu cât în Italia se află peste 1,2 milioane de cetăţeni români„, se menţionează în comunicat.

Autorităţile italiene au reconfirmat angajamentele pentru acordarea de asistenţă medicală copiilor

Potrivit comunicatului de presă, ministrul Roberto Speranza a apreciat ajutorul oferit de România prin trimiterea unei echipe medicale în Lombardia, zona cea mai afectată de pandemie. La rândul său, ministrul român al Sănătăţii a mulţumit pentru sprijinul oferit rezidenţilor români în Italia, precum şi pentru trimiterea de anticorpi monoclonali pentru pacienţii români diagnosticaţi cu COVID-19.

De asemenea, autorităţile italiene au reconfirmat angajamentele pentru acordarea de asistenţă medicală copiilor din România care au afecţiuni oncologice şi cardiace şi pentru formarea de specialişti români în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice.

Ministrul român l-a invitat pe omologul său într-o vizită oficială în ţara noastră în cursul acestui an, pentru a putea operaţionaliza colaborarea între Institutul Superior de Sănătate şi Institutul Naţional de Sănătate Publică

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...