Ce pedeapsă a primit preotul care s-a filmat în ipostaze indecente în Joia Mare

Publicat: 18 apr. 2023, 11:29, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce pedeapsă a primit preotul care s-a filmat în ipostaze indecente în Joia Mare
Sursă foto: ziardecluj.ro

În Joia Mare, un preot călugăr de la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, s-ar fi filmat în ipostaze indecente. Filmulețul indecent ar fi fost încărcat pe un grup de dating destinat celor cu înclinații gay.

Cazul preotului a fost scos la iveală de către jurnaliștii din presa locală.

”În sfânta zi de Joia Mare din Săptămâna Patimilor, cu ce credeți că se ocupa ierodiaconul Chiriac? Se filma singur în pat frecându-și “lumânarea” și ridicând sexy din sprâncene mândru de ea.

Apoi a trimis-o pe Grindr, aplicația de agățat a gay-ilor din întreaga lume, acolo unde avea o conversație cu un alt gay pofticios. Acesta i-a cerut popii să își facă o filmare cu “lumânarea”, dar să i se vadă și fața. Iar călugărul Chiriac s-a conformat mintenaș, conversația a trecut de pe Grindr pe Snapchat, unde cei doi au împărțit detalii dintre cele mai pidosnice”, a scris jurnalistul Liviu Alexa pe ziardecluj.ro.

Încidentul a ajuns și în atenția Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a decis oprirea acestuia de la săvârșirea celor sfinte și a dispus cercetarea cazului. De asemenea, pe durata cercetării cazului, Chiriac Bărăian a fost suspendat din activitatea de la Radio Renașterea.

Cazul a ajuns și la urechile lui IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, care a o oferit o reacție vis-a-vis de acest incident.

”Îl vom asculta mai întâi, pentru că așa este normal. Până atunci nu mai are voie să oficieze Sfânta Liturghie. Nici la Radio Renașterea nu mai are voie. Vă dați seama că acest om le vorbea oamenilor la Radio, despre cum trebuie să se poarte în Postul Mare. Este clar un act de sminteală. Am dat dispoziție ca în Vinerea Mare să vină la mine. Maica stareță de acolo ne-a comunicat că este la Palatca. I-am spus să meargă după el și împreună să vină la mine”, a declarat Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, conform foaiatransilvana.ro.