Ce pensie va avea un român cu salariu de 4.000 de lei peste 35 de ani

În teorie, pensia de la stat ar trebui să ne asigure o bătrâneţe fără griji.Însă, în realitatea lucrurile nu stau tocmai așa. Din cauza faptului că populaţia activă este în continuă scădere, cei care vor ieşi din câmpul muncii peste zece, douăzeci de ani, ar putea primi o pensie mai mică faţă de cât au contribuit.

O simulare de calcul al pensiei arată că un român care are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei, adică 833 de euro, în prezent, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuții, o pensie de la stat de doar 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro.

Undeva la orizontul anilor 2050-2060 populaţia României va fi între 13 şi 16 milioane. În aceste condiţii, sistemul de pensii publice devine nesustenabil. Vor fi mult prea puţini oameni care să lucreze şi să îţi plătească taxele, ca să susţină sistemul public de pensii.” a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele CFA România pentru Observator.

La populația care e în continuă scădere se mai adaugă și emigrația persoanelor.

”Combinat cu emigraţia persoanelor active vom avea o situaţie plauzibilă ca undeva peste 20-30 de ani să existe un număr de 6-6,5 milioane de persoane la pensie, faţă de un număr de 3,5-4 milioane de salariaţi.”, a declarat Adrian Benţa, analist fiscal.

De cealaltă parte, Ministrul Muncii, Marius Budăi e de părere că scenariul este unul pesimist.

Dacă sprijinim mediul de afaceri, în primă fază să îşi apere locurile de muncă existente şi în paralel cu majorarea salariului minim din România- lucrurile vor arăta altfel. Este hazardat, din punctul meu de vedere, să ne exprimăm legat de ce se va întâmpla cu sistemul de pensii peste 30 de ani.”, a declarat Marius Budăi, Ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...