Ce se ascunde în spatele noii bătălii digitale din Senat: conspirație parlamentară?

Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat a dat raport favorabil pentru proiectul USR privind verificarea electronică a vârstei la cumpărarea online a produselor și serviciilor interzise minorilor.

Raportul a trecut cu voturile USR, PNL și AUR, în timp ce PSD s-a abținut, deși inițiativa primise anterior avize negative de la Comisia pentru drepturile omului, Comisia economică și Consiliul Economic și Social.

Proiectul merge mai departe în Parlament într-un moment în care Comisia Europeană pregătește deja o soluție comună de verificare a vârstei, ceea ce ridică întrebarea dacă România protejează eficient minorii sau mai adaugă o piesă birocratică într-un mecanism european aflat deja în construcție.

Între protecția minorilor și reflexul de a inventa încă un mecanism

Povestea aceasta trebuie judecată fără isterie.

Protejarea minorilor în mediul online este o miză reală, nu un moft legislativ.

E absurd să accepți că un copil poate cumpăra sau accesa online produse și servicii interzise minorilor doar bifând, solemn și mincinos, că are peste 18 ani.

Acolo unde legea cere limită de vârstă în lumea fizică, trebuie să existe un filtru serios și în lumea digitală.

Problema nu este obiectivul. Problema este metoda.

Iar aici proiectul USR, susținut în comisie de PNL și AUR, intră într-o zonă alunecoasă:

România riscă să construiască un mecanism național, cu aer de ghișeu digital, exact când Uniunea Europeană pune pe masă o arhitectură comună de verificare a vârstei.

Când Europa construiește autostradă, noi desenăm o uliță cu barieră

Comisia Europeană merge deja pe ideea unei soluții armonizate, interoperabile, bazate pe dovada vârstei fără expunerea inutilă a datelor personale.

Adică, utilizatorul ar trebui să poată demonstra că are vârsta legală fără să-și plimbe buletinul prin toate cotloanele internetului.

În acest context, o lege românească separată poate deveni exact ce știm noi să facem mai prost: o dublare birocratică.

Încă un sistem.

Încă o instituție responsabilă.

Încă o procedură.

Încă un termen de operaționalizare.

Încă niște amenzi.

Încă un loc unde se va spune, peste un an, că „platforma este în testare”, „interoperabilitatea urmează să fie asigurată” și „normele metodologice sunt în lucru”.

România are și acest talent special: când se digitalizează, deseori o face cu mentalitate de dosar cu șină.

Avizele negative nu sunt decor

Faptul că proiectul a primit avize negative de la comisii relevante și observații pe zona bugetară nu trebuie tratat ca o simplă hârțogărie parlamentară.

Sigur, avizele negative nu îngroapă automat o inițiativă.

Dar când vorbești despre identitate digitală, date personale, infrastructură informatică și obligații pentru comercianți, prudența nu este lașitate.

Prudența este igienă legislativă.

Curățenie igienică, ca să cităm o reclamă tâmpițică.

Mai ales că proiectul atinge un punct sensibil:

cine verifică, ce verifică, ce rămâne stocat, cine poate audita sistemul, cum se evită abuzurile și cum se împiedică transformarea unei soluții pentru protecția minorilor într-un mecanism de supraveghere cu față cuminte.

Coaliție PNL-USR-AUR? Mai degrabă o coincidență cu miros politic

Eticheta de „coaliție-surpriză” sună bine jurnalistic, dar trebuie folosită cu grijă.

În Parlament, voturile conjuncturale apar frecvent. Faptul că PNL, USR și AUR au votat la fel într-o comisie nu înseamnă automat alianță politică.

Înseamnă însă ceva stânjenitor: partide care se prezintă drept moderne, pro-europene sau anti-sistem pot ajunge să împingă împreună o soluție discutabilă, din motive diferite.

USR pare prins în tentația de a arăta că „face digitalizare”.

PNL pare să nu vrea să piardă trenul unei teme populare.

AUR votează orice îi permite să apară când protector al cetățeanului, când adversar al „sistemului”, când prieten al micului cumpărător.

Rezultatul? Un amestec ciudat, în care toți pot spune că apără ceva, dar nimeni nu pare foarte preocupat să nu construiască prost.

Taxa Temu și patriotismul de colet ieftin

Separat, proiectul AUR de eliminare a taxei de 25 de lei pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro are altă miză.

Pentru consumator, taxa e enervantă.

Pentru omul care comandă nimicuri ieftine de pe Temu, Shein sau alte platforme similare, 25 de lei pot dubla uneori costul unei cumpărături.

Dar statul nu poate judeca doar cu portofelul cumpărătorului nervos în mână. Fluxurile uriașe de colete ieftine din afara UE pun presiune pe vamă, curieri, controale, concurență și piața locală.

Dacă elimini taxa fără să pui nimic în loc, ajuți consumatorul pe termen scurt, dar ajuți și marile platforme extracomunitare care trimit milioane de produse ieftine, deseori în condiții de concurență discutabilă.

A spune că proiectul „protejează interesele Chinei” e o formulare tare.

Poate prea tare, dacă nu există probe directe de lobby sau influență.

Dar efectul economic poate merge, clar, în favoarea comerțului chinezesc low-cost.

Verdictul rece

Aici avem două reflexe românești puse față în față.

Pe digital, vrem să reglementăm repede, poate redundant, poate înainte să vedem cum se așază soluția europeană.

Pe comerțul extracomunitar, vrem să dăm jos o taxă nepopulară fără să discutăm serios ce costuri ascunse produce avalanșa de colete ieftine.

Protecția minorilor e necesară.

Protecția datelor e obligatorie.

Protecția pieței interne nu e xenofobie economică.

Iar protecția consumatorului nu trebuie confundată cu dreptul sacru la chinezărie de 9 lei, livrată cu infrastructura altora.

În concluzie, nu avem neapărat o mare conspirație parlamentară.

Avem ceva mai românesc: grabă, populism, improvizație și o poftă veche de a repara lumea digitală cu șurubelnița legislativă.