Ce se întâmplă acum cu jurnalista chineză condamnată la închisoare, pentru că investiga apariţia COVID
Zhang Zhan, de 38 de ani, fost avocat, a mers în Wuhan, în februarie 2020, pentru a raporta despre haosul din centrul pandemiei, punând la îndoială modul în care autoritățile gestionează focarul.
În prezent, jurnalista Zhang Zhan, în vârstă de 38 de ani, se află pe moarte, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare. Tânăra a fost reținută în mai 2020, iar în decembrie a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru provocarea conflictelor și a problemelor, o acuzație folosită adeseori pentru suprimarea disidenței.
Acum a ajuns subponderală și ”s-ar putea să nu mai trăiască mult”
Încă de când a fost închisă, femeia a intrat în greva foamei. Acum a ajuns subponderală și ”s-ar putea să nu mai trăiască mult”, a scris fratele ei, Zhang Ju, săptămâna trecută, pe un cont de Twitter. „Zhan are 177 cm înălţime şi acum are mai puţin de 40kg. S-ar putea să nu supravieţuiască iernii reci care vine. Sper ca lumea să-şi amintească cum era înainte”, a fost mesajul bărbatului. De când a intrat în greva foamei, femeia a fost hrănită forțat prin sonde nazogastrice, au povestit avocații ei. În acest moment, există informații potrivit cărora tânăra nu mai poate merge și nu se poate mișca fără ajutor, scrie theguardian.com.
Ce spune dosarul ei de acuzare
onform dosarului de acuzare, jurnalista ar fi călătorit către Wuhan în februarie pentru a realiza reportaje independente privind apariţia cazurilor de SARS-CoV-2. Live-urile făcute de către aceasta şi distribuite pe internet au atras atenţia autorităţilor chineze. Zhang a dispărut din Wuhan pe 14 mai, arată ONG-ul. O zi mai târziu, s-a descoperit că aceasta era în arestul poliţiei în Shangai (la peste 640 km depărtare).