Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa. Noi detalii de la avocat

Publicat: 02 nov. 2022, 09:30, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa. Noi detalii de la avocat

Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa – cel care a tulburat liniștea Bisericii Ortodoxe după ce a fost implicat în scandalul abuzurilor sexuale, a precizat avocatul. Astfel, noi detalii au apărut în acest caz care a tulburat apele societății românești. 

Preotul a recunoscut acuzațiile de abuz sexual la începutul lunii octombrie, măsurile fiind luate chiar în aceeași zi de Arhiepiscopie.

Deși inițial apăruse mai multe enoriașe care îl acuzau pe Preotul Alexa că le-a agresat sexual, doar o persoană a depus plângere împotriva preotului.

Ce se întâmplă cu dosarul preotului Visarion Alexa. Noi detalii de la avocat

Primul avocat al lui Visarion Alexa a fost înlocuit la finalul lunii septembrie cu avocatul Teodor Cenușe. Acesta a făcut o serie de noi precizări.

„Până la finele lunii octombrie, nu am primit nicio înștiințare din partea procurorului despre alte plângeri. Desigur, știm din presă despre alte posibile acuzații. Pe noi nu ne-a înștiințat nimeni, pe cale oficială, că ar exista mai mult de o singură plângere, cea inițială. Nu vreau să le comentez. Nu știu ce se ascunde în spatele fiecărui material de presă. Nu știu ce fel de strategie pregătește procurorul pe această chestiune. Dacă le va lua sau nu în considerare. Vom vedea la momentul oportun.
E un dosar de cercetare penală care-și va urma drumul! Ceea ce e sigur e că nu discutăm în continuare decât de o plângere la adresa clientului meu!’, a declarat avocatul Teodor Cenușe pentru Playtech.ro.

Atât și nimic mai mult

Avocatul a mai adăugat că nu e absolut nimic nou în situația părintelui. Și nici nu se va schimba până când procurorul de dosar nu va decide ce pași urmează.

Nu există un interval de timp bine definit în care să se ia o decizie sau alta. Ca atare, toată chestiunea asta ar mai putea dura săptămâni sau poate chiar luni. Nu se pune în termenii ăștia problema. (n.r. dacă judecătorul va ține cont că acuzatul este preot) Instanța va judeca doar faptele. Atât și nimic mai mult!”, a mai declarat avocatul, potrivit aceleiași surse.